@ Campanie de ecologizare și responsabilizare comunitară

@ După câteva zile de efort susținut, peste 250 de tone de deșeuri au dispărut din localitate

@ Curățenia trebuie păstrată de întreaga comunitate, dând astfel dovadă de civilizație, responsabilitate și grijă pentru natură

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 749

În spiritul responsabilității civice și al respectului pentru locul pe care îl numesc ”acasă”, la inițiativa primarului George Ene, Primăria Berceni a organizat o amplă campanie de curățenie, care s-a desfășurat pe parcursul săptămânii trecute și continuă până de Paște. Suplimentar, pentru responsabilizarea civică a cetățenilor, a organizat și cea de-a doua ediție a campaniei „Mândru să fiu bercenar“, prin care oamenii din localitate au fost
invitați să se alăture eforturilor Primăriei, în demersul acesteia de a face un ”#BerceniCurat”.

Echipe formate din câțiva oameni, dar în total adunând aproape 200 de persoane, au curățat simultan locurile în care în mod tradițional se depozitează necontrolat deșeuri, au tuns iarba, au igienizat stațiile STB, trotuarele și rigolele DJ 401, pistele de bicicletă, stâlpii de iluminat public, indicatoarele rutiere. Primarul comunei, George Ene, viceprimarul Adrian Drăgan, și administratorul public Sebastian Geantă și consilieri locali PNL s-au aflat permanent pe teren, dând exemplu de implicare și responsabilitate și mobilizând bercenarii să curețe în zonele în care locuiesc și nu numai.
Sâmbătă dimineața, de exemplu, erau evidente și se observau cu ochiul liber curățenia de primăvară și implicarea oamenilor. Punctul de întâlnire a fost la Stadionul Berceni, după care s-a plecat pe teren. Au fost umpluți saci întregi cu deșeuri, aerul mirosea frumos a iarbă proaspăt tăiată, jeturi puternice de apă și detergent spălau trotuarele, stâlpii de
iluminat, stațiile STB, praful de la marginea drumului principal care străbate comuna era adunat în grămezi, iar camioanele pline cu mobilier vechi, cauciucuri, resturi de construcții, multe gunoaie menajere, strânse de pe câmpuri și din zonele lacurilor Mamina sau Durbac, așteptau semnalul pentru a transporta deșeurile spre depozitul EcoSud.
Au fost zile întregi de curățenie, care au reușit să demonstreze că faptele fac diferența, iar o comunitate implicată și unită poate duce la bun sfârșit orice provocare!

Păstrarea curățeniei NU este opțională

Primarul George Ene ne-a declarat că va propune Consiliului Local Berceni modificarea HCL28/2015, în sensul majorării substanțiale a amenzilor, în cazul celor care aruncă gunoiul la întâmplare. Primarul dorește ca sancțiunea minimă să fie de 1.000 de lei și ne-a mai declarat că în zonele ”fierbinți”, unde se depozitează constant, ilegal, deșeuri, vor fi montate camere de supraveghere cu sistem de alarmare. ”Mândria de a fi bercenar se reflectă nu doar în vorbele noastre, ci în acțiunile pe care le întreprindem pentru binele
comun. Trebuie să fim responsabili și să dăm un exemplu și altor comunități! Nu mai accept să avem câmpuri întregi pline de gunoaie, iar toți cei care vor fi descoperiți că aruncă deșeurile în stradă, vor fi sancționați. Pentru persoanele juridice, pentru că avem și cazuri în care sunt aruncate cantități mari de deșeuri provenite din construcții, vom sesiza
Garda de Mediu, pentru a sancționa și mai drastic. Aș vrea chiar să implementăm modelul Sectorului 4 al Capitalei și, pentru orice document pe care Primăria Berceni îl eliberează către o persoană fizică sau juridică, aceasta să facă dovada existenței unui contract încheiat cu un operator de salubritate, care îi ridică regulat gunoiul menajer. Să nu maiexiste gospodărie fără un astfel de serviciu. Curățenia este o dovadă de respect – pentru natură, pentru vecini, pentru generațiile viitoare. Iar a păstra curățenia NU este o opțiune, ci o obligație a fiecăruia dintre noi!”, ne-a spus edilul.

”S-au adunat până la sfârșitul săptămânii peste 250 de tone de deșeuri și s-au transportat la depozitul EcoSud, unde în baza unui parteneriat semnat cu administrația locală a comunei Berceni, 100 de tone de gunoi sunt primite fără costuri. Au fost angrenate în
campanie peste 20 de utilaje (6 buldoexcavatoare, 5 camioane mari, 7 autovehicule cu plaftormă) pentru încărcat și transportat deșeurile, iar curățenia va continua până la Sărbătorile Pascale”, ne-a declarat viceprimarul comunei Berceni, Adrian Drăgan.