Biserica aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi-a sărbătorit hramul în urmă cu doar câteva zile, după calendarul ierusalimitean. Slujba praznicului a fost săvârşită de un sobor condus de Mitropolitul Ioachim de Elenopois, care i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți și le-a transmis un mesaj de felicitare din partea Patriarhului Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 403, ediția print

Sfânta Liturghie a fost oficiată pe 6 mai, de Ierarhul Ioachim în calitate de delegat al Patriarhului Ierusalimului. Potrivit Basilica.ro, din soborul slujitor a făcut parte și Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române în Ţara Sfântă şi superiorul Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Iordan și Ierihon. La slujbă au fost prezente mai multe grupuri de pelerini din România, precum și psalți din Grupul Tronos, dirijați de părintele Arhidiacon Mihail Bucă, care au dat răspunsurile liturgice. Ambasada României în Tel Aviv a fost reprezentată de Consulul Traian Pleșcan. Rânduielile bisericeşti ­s-au încheiat cu darul oferit de Arhimandritul Teofil Anăstă­soaie Mitropolitului Ioachim, în semn de mulțumire, o icoană pictată în ­România.

Biserica a fost sfinţită din 1975  

Aşezământul românesc din Ierusalim se află în apropierea Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi are rolul de Reprezentanţă a Patriarhiei Române la Sfintele Locuri. Principala sa misiune este aceea de a reprezenta Biserica Ortodoxă Română la Mormântul Domnului Iisus Hristos și la celelalte locuri sfinte din Palestina biblică. Prin delegatul său la Sfintele Locuri, Patriarhia Română menţine strânse legături Patriarhia Ierusalimului şi cu toate bisericile din Ţara Sfântă. Slujba punerii pietrei de temelie a bisericii a avut loc la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în ziua de 15 august 1935 şi a fost săvârşită de Arhimandritul Iov, marele eclesiarh al Sfântului Mormânt, împreună cu diaconul Aristobulos, de la Patriarhia Ierusalimului. La propunerea Arhimandritului Lucian Florea, pe atunci reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, în iunie 1965, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a aprobat noua denumire a aşezământului: Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. Lăcaşul de cult a fost sfinţit în 28 mai 1975 de Patriarhul Iustinian, aflat într-o vizită oficială la Locurile Sfinte. Încă de pe atunci, biserica a fost închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Scurt istoric

Biserica este asemenea unui paraclis voievodal, inspirat din arta brâncovenească. ”Pictura este realizată în frescă şi se aseamănă prin culori şi modele cu pictura exterioară a mănăstirilor din nordul Moldovei şi a vechilor ctitorii voievodale româneşti. Pentru a sublinia şi mai mult apartenenţa sfântului locaş la tradiţia ortodoxiei româneşti, pictorii au adăugat la scenele biblice şi numeroase chipuri de sfinţi români, îmbrăcaţi în costume populare româneşti. De aceeaşi veche şi plăcută tradiţie sunt legate şi celelalte elemente ale interiorului. Catapeteasma este frumos împodobită în stilul artei brâncoveneşti, cu motive decorative vegetale realizate în relief adânc şi suflate în aur, ca şi celelalte icoane care dau o strălucire aparte întregii biserici. La aceasta contribuie şi piesele de mobilier realizate din lemn masiv sculptat, precum şi minunatele scoarţe cu modele tradiţionale româneşti realizate în mănăstirile din ţară. În salonul pentru primirea oaspeţilor descoperim un adevărat muzeu de pictură, sculptură, broderie, argintărie şi felurite ţesături, icoane pe sticlă sau lemn şi vase liturgice care grăiesc oaspeţilor despre frumuseţea şi unicitatea sufletului şi credinţei româneşti, exprimate prin artă. În naosul bisericii sunt, de asemenea, reprezentaţi sfinţi şi cuvioase de neam român, precum şi familii domneşti trecute în rândul sfinţilor. Poate cea mai frumoasă şi mai grăitoare imagine de aici este icoana Maicii Domnului ocrotitoarea României, icoană care o prezintă pe Sfânta Fecioară cu Pruncul în braţe, acoperind cu un steag protector România Mare”, scrie jeursalem.ro.

Foto: Basilica.ro