@ Iubire și compasiune pentru vârstnici

La biserica parohiei Domneștii de Jos, închinată Izvorului Tămăduirii, comuna Domnești, membrii acesteia și elevii Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Corneliu” din localitate au pregătit mărțișoare, o activitate de suflet, care a bucurat inimile și a adus mângâiere femeilor.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 795, ediția print 

Demersul a avut un profund caracter educativ și filantropic, și a urmărit apropierea dintre generații și cultivarea valorilor creștine ale iubirii și compasiunii. Copiii au confecționat mărțișoare, au socializat și au empatizat cu vârstnicii, trăind bucuria dăruirii și a întâlnirii cu cei aflați în nevoie de sprijin sufletesc. Activitatea a fost coordonată de preotul paroh Florian Niculae și de preotul coslujitor Constantin Nedelcu, care au îndrumat participanții și au subliniat importanța implicării comunității în sprijinirea persoanelor vârstnice.

Evenimentul a evi­den­țiat, de asemenea, și parteneriatul dintre biserică și școală, prin implicarea Ionelei Liliana Ștefan, director al Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Corneliu” și a părintelui Dinu Florin Dumitrașcu, profesor de Religie. De asemenea, activitatea s-a realizat în parteneriat cu Centrul Județean Ilfov de Asistență Medico Socială pentru Bolnavi Cronici Domnești și a fost susținută de directorul acestuia, Giorgiana Mihalache, dar și de întregul personal al Centrului. Vizita la Centru a prilejuit copiilor posibilitatea de a oferi mărțișoarele realizate manual de ei, dar și o icoană cu Sfânta ­Agata. Gestul lor a transmis un mesaj puternic de iubire și respect, arătând că bătrânii nu sunt uitați, ci rămân prezenți în inimile celor tineri. Emoția doamnelor în vârstă, vizibil impresionate de darurile primite și de atenția copiilor, a transformat întâlnirea într-un moment profund și memorabil.