FC Voluntari a ratat „la mustață” o victorie prețioasă, pentru poziția din clasament, în meciul disputat în deplasare cu FC Botoșani, după ce Vadim Rață a ratat o lovitură de la 11 metri în minutele de prelungire ale partidei.
A fost un meci pe „muchie de cuțit”, cu două eliminări, de fiecare parte, cu două penalty-uri, unul ratat, altul repetat, de ambele părți.
FC Botoșani și FC Voluntari au fost protagonistele unui meci spectaculos în etapa 16 din SuperLigă, scor 3-3. Goluri multe, două eliminări, două penalty-uri, unul ratat, celălalt repetat – meciul din Moldova a avut de toate.
FC Botoșani venea după un rezultat de moral obținut la Ovidiu, 1-1 pe terenul campioanei Farul, și spera să obțină, în chiar prima etapă din retur, întâia victorie din acest sezon.
Entuziasmul moldovenilor a fost tăiat rapid, Doru Andrei reușind să deschidă scorul în minutul 6 cu o „torpilă” din afara careului mare. Ilfovenii au avut două șanse uriașe să-și majoreze avantajul, dar Robert Popescu (minutul 16) și Aliji (’32) au ratat din poziții ideale!
Precum spune celebra vorbă din fotbal, ratările se răzbună. Dacă trupa lui Ilie Poenaru nu a înscris golul 2, moldovenii nu s-au sfiit să egaleze. Au făcut-o în minutul 38, când Dican a deviat cu capul centrarea lui Eduard Florescu.
Până la pauză, moldovenii au mai lovit o dată, de această dată prin Gabriel David, care a preluat pe piept pasa aceluiași Florescu și a șutat din drop, cu exteriorul, în plasa laterală.
Imediat după pauză, în minutul 46, oaspeții au egalat. La finalizare s-a aflat Robert Popescu, în secunda 18 a reprizei. Acesta a reluat din prima după ce a primit balonul de la Aliji.
Vadim Rață, înger și demon
Ilfovenii au intrat în avantaj în minutul 59, când Vadim Rață a transformat de două ori penalty-ul primit de Voluntari. Prima execuție a fost anulată din cauza lui Radu Boboc, care a intrat în careu înainte ca Rață să lovească mingea.
Voluntari a rămas în 10 oameni în minutul 61, Adam Nemec fiind eliminat pentru cumulul de „galbene”, iar Botoșani a reușit să egaleze 10 minute mai târziu, prin Eduard Florescu, care a depășit doi adversari și a finalizat elegant, cu latul, la colțul lung.
Până la final, ocaziile au continuat să curgă la ambele porți, în special la cea a lui Ducan, mai ales că și Botoșani a rămas în 10 în urma eliminării lui Pius (’76). Nu s-a mai înscris însă, deși ilfovenii au mai beneficiat de un penalty în prelungiri, ratat de Rață în ’90+8, iar fiecare dintre formații rămâne cu un punct.
După 16 etape, FC Botoșani este singura echipă fără victorie în SuperLiga. Moldovenii ocupă ultima poziție a clasamentului cu doar șapte puncte acumulate.
De cealaltă parte, ilfovenii sunt pe locul al 13-lea, cu 16 puncte acumulate în tot atâtea partide.
În turul de pe stadionul ”Anghel Iordănescu” cu FC Botoșani, FC Voluntari a reușit să se impună, scor 2-1, după ce George Merloi a înscris o „dublă”. Golul de onoare al moldovenilor a fost înscris de Igor Armaș (autogol).
În etapa următoare, FC Voluntari va întâlni echipa lui Gheorghe Hagi, sâmbătă 25 noiembrie, pe teren propriu.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.678