Let’s Do It, Romania!
Ilfovenii s-au mobilizat, sâmbătă, 24 septembrie, din nou, în număr mare, așa cum au făcut-o de fiecare dată, în cadrul campaniei naționale de curățenie – ”Let’s Do It, Romania!”
Primele date centralizate au indicat o cifră record în ceea ce privește numărul voluntarilor implicați, dar, din păcate, și al sacilor colectați. A fost vorba de nu mai puțin de 2.000 de cetățeni ai județului care au dat curs celei mai mari acțiuni de curățenie.
Campania ”Let`s Do It, Romania!“ este realizată cu sprijinul Guvernului României, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, iar la nivel județean au fost implicate autoritățile publice locale, Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov și Garda Națională de Mediu Ilfov.
Sâmbătă, 24 septembrie, a fost declarată din nou, pentru a cincea oară, ziua curățeniei în toată țara. Cu mic, cu mare, ilfovenii au fost invitați să iasă din casă pentru a arăta nu doar că au cel mai curat județ, dar mai ales că se pot mobiliza cel mai bine la o mișcare națională.
4.000 de saci cu gunoaie
Sub lozinca: “Hai să facem curățenie în toată țara, într-o singură zi!”, echipa “Let`s Do It, Romania!” a dat startul înscrierilor pentru ”Marea Curățenie” de pe 24 septembrie! Pentru cel de-al cincilea an consecutiv, românii s-au unit, din nou, pentru o cauză comună: curățarea României de deșeuri! La nivelul județului Ilfov au fost colectați aproximativ 4.000 de saci cu gunoaie…
“Acțiunea organizată de “Let’s Do It Romania” are în primul rând un rol civic, de educare a populației. Este, poate, cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Salutăm această inițiativă și acordăm tot sprijinul pentru buna desfășurare a acesteia. Mă nemulțumește însă numărul mare de saci colectați, ceea ce înseamnă că mai avem mult până când vom învăța cu adevărat lecția campaniei “Let’s Do It, Romania!”. A fost însă o acțiune reușită, în care ilfovenii s-au implicat. Mă refer la numărul celor care au ieșit la curățenie, dar și la promptitudinea firmelor implicate (Ecovol și Rosal Grup) pentru ridicarea sacilor cu deșeuri. Le mulțumim și lor, precum și administrațiilor publice locale implicate în campanie”, ne-a declarat Emil Grigore, comisar șef Garda de Mediu Ilfov.