Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va modifica modalitatea de organizare a controalelor pe teren, programate în perioada 16 – 31 martie 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
„Dată fiind apariţia COVID 19, precum şi activitatea AFIR care necesită interacţiunea cu beneficiarii FEADR, este necesar să se stabilească anumite măsuri pentru organizarea activităţii, din punct de vedere al proiectelor aflate în implementare”, precizează instituţia într-un comunicat.
Astfel, pentru proiectele pentru care s-au depus tranşele intermediare de plată se va realiza analiza de risc pentru extragerea eşantionului de proiecte care trebuie verificat la locul investiţiei, urmând ca vizita la locul investiţiei să se realizeze la următoarea tranşă de plată. Experţii vor putea să autorizeze plata doar în urma verificării documentare a dosarului cerere de plată.
În zonele cu risc ridicat, se vor autoriza plățile, fără vizita la locul investiției
De asemenea, pentru proiectele pentru care s-au depus cererile de plată tranşa finală, experţii vor efectua vizita la locul investiţiei conform procedurilor în vigoare, cu amendamentul ca, acolo unde în urma analizei efectuate la nivelul conducerii CRFIR/OJFIR se consideră ca zona este una cu risc ridicat, se poate autoriza plata către beneficiari, fără a mai fi necesară vizita la locul investiţiei.
„În acest sens, pentru fiecare proiect pentru care nu se efectuează vizita la locul investiţiei, se va întocmi o notă care va fi aprobată de DGA CRFIR sau directorul OJFIR care va fi ataşată dosarului administrativ al proiectului. În cazul proiectelor pentru care tranşa finală a fost plătită fără vizita la faţa locului, DGA CRFIR şi directorul OJFIR se vor asigura că această verificare se va efectua de către serviciile tehnice în perioada imediat următoare întreruperii restricţiilor cauzate de COVID 19”, se precizează în comunicat.
Proiectele care au fost cuprinse în eşantionul de control pe teren (OTSC) de 5% şi pentru care nu s-a efectuat încă vizita pe teren vor fi autorizate la plată fără a se mai efectua verificarea pe eşantion (vor fi eliminate din eşantioanele selectate până acum) şi vor fi incluse în următoarea solicitare de fonduri.
Potrivit MADR, următoarele eşantioane de control pe teren (OTSC) de 5% se anulează, urmând ca toate certificatele de plată care n-au fost eşantionate să fie introduse în populaţia de eşantionare în momentul în care va înceta situaţia cauzată de apariţia COVID 19.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.493