Primarul comunei Balotești, Cristian Ștefan Pretorian și Consiliul Local Balotești au reușit să îl aducă din nou pe Moș Crăciun, cu sacul plin, să se întâlnească cu copiii comunei, în cadrul unui eveniment organizat special cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.631
La Târgul de Crăciun Balotești Christmas Fest, Moș Crăciun a venit special, sâmbătă, începând cu ora 16.00, pentru a-i recompensa pe copiii care au fost cuminți în timpul anului, cu cadouri, dar și cu un program artistic deosebit, în care au predominat colindele și momentele tradiționale.
Parcul din spatele Grădiniței nr. 1 din Balotești s-a transformat, din nou, în week-end-ul trecut, într-un tărâm al sărbătorii, mai ales datorită Primăriei Balotești care, ca de fiecare dată, a reușit să amenajeze spațiul, într-un decor de poveste cu mii de luminițe feerice. Ca atare, mare a fost bucuria, nu doar a copiilor, ci și a părinților care, după o perioadă îndelungată de restricții, au reușit să simtă din nou magia sărbătorilor și să se bucure din plin de toate momentele pregătite de organizatori.
Pe lângă încântarea de a se întâlni cu Moș Crăciun, ajutat de spiridușii săi, magia a fost răspândită până departe, în tărâmul de poveste, și prin intermediul spectacolului organizat de Primăria Balotești, care i-a adus pe scenă, pe Nicole Cherry, Nemuritorii, Grupul Vocal Bujorel de Prahova, coordonat de Daniela Nenu, Grupul Cântec Românesc, Queensisters, Daniel Radu și, nu în ultimul rând, Grupul Vocal Sunetul Muzicii, coordonat de prof. Cristina Manoliu. Spectacolul a fost prezentat de îndrăgita artistă Georgiana Lăpădat, care a mulțumit Primăriei Balotești pentru tot efortul depus și pentru inițiativă și a oferit la rândul său publicului câteva colinde.
Momente speciale pentru cea mai frumoasă perioadă a anului
”Au fost multe surprize frumoase în această seară”, a menționat Georgiana Lepădat. De pe meleaguri buzoine, au adus cântece și colinde frumoase Nemuritorii, deosebit de bucuroși și onorați să fie la Balotești. Artiștii le-au mulțumit spectatorilor pentru că au venit în număr mare și au felicitat organizatorii spunând că este cea mai frumoasă perioadă din an, în care noi, oamenii, facem un bilanț a ceea ce am făcut, ne facem planuri pentru anul care vine și, de asemenea, ne împăcăm cu cei cu care am avut idei divergente în decursul anului.
Vestitul cor – Sunetul Muzicii, condus de prof. Cristina Manoliu, a pregătit ca de fiecare dată un program de colinde și un program artistic al copiilor-soliști. Susținut de Primăria Balotești și Primăria Corbeanca prin Consiliul Local, Suntetul Muzicii inițiază în tainele muzicii generații de copii frumoși, care au astfel parte de o educație muzicală, iar unii dintre ei au ajuns chiar artiști consacrați, un exemplu fiind Simona Săbăreanu, care a fost membră a corului, iar acum cântă în Germania, unde este foarte apreciată și iubită de public. Și grupul vocal Cântec Românesc i-a încântat pe cei prezenți, cu un colaj de cântece tradiționale și colinde românești, iar trupa Queensisters a venit cu talentatele Sofia Dinu și Carmen Marie Dinu, eleve la Liceul ”George Enescu”, unde studiază pian, flaut și canto.
Un eveniment așadar special, presărat din belșug cu muzică bună, cadouri, ceai cald și multă turtă dulce.