Ministerul Sănătăţii a solicitat Guvernului suplimentarea fondului destinat copiilor. Proiectul de Hotărâre de Guvern care prevede alocarea a 721.000 de lei pentru pregătirea proiectului privind chirurgia cardiacă infantilă a fost pus în dezbatere publică. Programul va fi realizat printr-un parteneriat româno-italian. „Mortalitatea infantilă cauzată de malformaţiile congenitale ale sistemului circulator reprezintă peste 11 la sută din totalul deceselor copiilor cu vârstă sub un an. Acordul de cooperare cu Policlinico San Donato și Asociaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo vine pe fundalul unei cooperări consistente și de durată cu România, ca urmare a experienţei pe care o deţin în domeniu și a disponibilităţii de a cofinanţa aceste activităţi. Fără un program de formare a specialiștilor în domeniul chirurgiei cardiace infantile și fără deschiderea unor noi centre de chirurgie cardiacă pediatrică, această importantă cauză a mortalităţii infantile nu va putea fi soluţionată“, arată proiectul de Hotărâre de Guvern.