Prima sărbătoare importantă a noului an bisericesc este cea a Nașterii Preacuratei Fecioare Maria. Luni, pe 8 septembrie, în ziua cea mare a întruchipării Maicii Domnului, a început și mântuirea lumii.
După cum se știe, în prima zi a lunii, a început și anul bisericesc. Iar prima mare sărbătoare a noului an bisericesc este Nașterea Maicii Domnului, prăznuită pe 8 septembrie. Fiica sfinților și drepților Ioachim și Ana din Nazaret, Preacurata Fecioară Maria avea să deschidă larg porțile spre viața veșnică a omenirii. Cei ce trăiesc cu credință în suflet, cu dragoste și ascultare de Dumnezeu, vor fi ocrotiți tot anul de Sfânta Fecioară Maria. Căci din izvorul milei Sale, Maica Domnului tămăduiește orice suferință, aduce liniște și pace în sufletele smerite, iubitoare și pline de evlavie.
Luni, la ceas de sărbătoare, inimile creștinilor de pretutindeni s-au umplut de bucurie. Maria, cea care a fost mai cinstită decât toți îngerii, a fost prăznuită în toate lăcașele de cult și în casele enoriașilor, cu speranță, rugăciune și lumină. În semn de recunoștință pentru binefacerile primite de-a lungul existenței, în chip deosebit, clericii și credincioșii deopotrivă, i-au adus o “supracinstire”. Mai ales că, de la Nașterea Pruncului Sfânt și până la venirea pe lume a Preacuratei Fecioare, nu mai există o altă sărbătoare în care să ni se arate zorile mântuirii.
Fecioara Maria, modelul cel mai desăvârșit al virtuții
“Biserica ne îndeamnă să cântăm astăzi, astfel: „Astăzi s-a făcut începutul mântuirii noastre.” Nașterea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu este cel dintâi pas spre împlinirea planului divin al mântuirii neamului omenesc, vestind, astfel, după cum a-ți auzit și din troparul sărbătorii: „bucurie la toată lumea.”
Întrucât păcatul omenesc a intrat în lume printr-o femeie, prin Eva, tot printr-o femeie, prin Sfânta Fecioară Maria, Dumnezeu a rânduit să revină harul și mântuirea, fiindcă așa cum spune Sf. Ap. Pavel, „numai Hristos – noul Adam – care avea să se nască din ea, adică din femeie, putea să alunge păcatul și să aducă prisosință harului.” (Rom. 5, 20). Prin viețuirea ei curată, prin trăirea ei aproape de Hristos, prin virtuțile care i-au împodobit viața, credința, nădejdea, iubirea, smerenia, ascultarea, și bunătatea, ea este modelul cel mai desăvârșit al virtuții în lume pentru creștini. (…) Pentru rolul însemnat pe care-l are Sfânta Fecioară Maria în actul mântuirii oamenilor, ea se bucură în Biserica noastră și în inimile credincioșilor, de un cult deosebit, de o supracinstire și supravenerare, fiind socotită „mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii”, adică de toți sfinții îngeri”, după cum mărturisește preotul Ioan Ciucă, parohul Bisericii Izvorul Tămăduirii din Roșu, Chiajna.
Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului
Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu,
Îți mulțumesc că ne ești și nouă Mamă Bună, Iubitoare și Grabnic Ajutătoare!
Îți mulțumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni
Și pentru tot Harul care se revarsă prin ele!
Îți mulțumesc Măicuță pentru toate comunicările Tale sfinte,
Pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare față de noi toți!
Îți mulțumesc că nu ne lași pradă celui rău,
Ci ne aperi și ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău!
Iartă-mă Măicuță pentru multele mele păcate
Și Te rog, ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greșelile mele din această viață!
Îți mulțumesc că Te rogi pentru noi și că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu,
Ca să ne ajute să trecem din viața aceasta la viața veșnică!
Îți mulțumesc Măicuță că Te rogi pentru întoarcerea la credință a celor din familia mea,
Dar și a celor care-L caută pe Dumnezeu și încă nu L-au găsit!
Îți mulțumesc Măicuță pentru grija Ta de Mamă,
Pentru iubirea Ta sfântă și pentru tot ajutorul Tău!
Și eu Te iubesc, Te preamăresc și Îți mulțumesc pentru toate!
Amin!