Vești bune de la Bruxelles! Cea mai modernă metodă de tratament va fi accesibilă și bolnavilor din România. În curând, medicina personalizată propusă de Petru Luhan în Parlamentul European (PE) și acceptată în mare parte de membrii PE, va fi aplicată și în clinicile de specialitate din țara noastră. Mai exact, pacienții vor beneficia de investigațiile medicale cu ajutorul cărora se vor stabili cu certitudine cauzele afecțiunilor lor și vor primi tratamente individuale fără efecte adverse.
Medicina personalizată, un nou concept va schimba radical practica medicală în unitățile sanitare din România și din străinătate. Metoda adusă în atenția reprezentanților Parlamentului European de către europarlamentarul Petru Luhan le va da o șansă reală la viață suferinzilor diagnosticați cu boli necruțătoare. Practic, fiecare pacient va beneficia de o terapie individuală, excluzând efectele adverse care apar în mod obișnuit la administrarea tratamentului de grup aplicat în momentul de față. Așadar, medicii vor recomanda fiecărui bolnav un anumit tratament personalizat cu doze specifice de administrare în funcție de nevoile particulare ale organismului.
“Niciun medic nu va mai avea voie să prescrie rețete fără să-i recomande pacientului efectuarea analizelor de rigoare, nici măcar pentru cele mai ușoare tulburări. Vor exista programe care vor oferi indicii clare cu privire la substanțele care afectează funcționalitatea organelor și țesuturilor. Am avut discuții și cu producătorii din 14 state membre ale Uniunii Europene (UE). Cei mai mulți sunt de acord cu ideea mea și o susțin. Am cerut Comisiei Europene bani pentru implementarea acestui proiect și, ca semn că am făcut pași în acest sens, pentru prima dată în istorie, UE a introdus prioritatea implementării noului concept de medicină personalizată. Progresul va depinde însă de abilitatea medicilor de a se adapta la noile descoperiri precum și de capacitatea industriei farmaceutice de a ține pasul cu necesitățile acestui sector. De asemenea, este nevoie de colaborare și parteneriate între mediul academic și industrie, precum și între industria farmaceutică și de diagnostic. Este important ca guvernele să recunoască raportul calitate-preț al acestor soluții inovatoare.”
Români, solicitați fonduri europene ca să salvați spitalele
De asemenea, europarlamentarul Petru Luhan susține investiția privată în spitalele de stat ca măsură de eficientizare a sistemului sanitar. “Consider că încurajarea investițiilor private în sectorul medical de stat ar conduce la o decuplare cel puțin parțială a funcționării sistemului medical din România. Am reușit să alocăm bani pentru construcție de infrastructură spitalicească atât în țara noastră, cât și în alte state UE. De aceea, solicit tuturor managerilor de spitale în alitate de aplicanți eligibili să depună proiecte la timp pentru îmbunătățirea spitalelor și clinicilor din România pe bani europeni”, precizează eurodeputatul Petru Luhan.