Tir

Campionul olimpic Alin Moldoveanu (CS Dinamo București – Omega Tehnoton Iași) a ocupat doar locul 21 în proba de pușcă aer comprimat 10 m, la Campionatele Europene de tir sportiv de la Arnhem (Olanda). Sportivul, antrenat de Sorin Babii, a ratat calificarea în finală pentru numai două puncte, obținând locul 21 cu un scor de 621,5 puncte, precizează Federația Română de Tir Sportiv. Cea mai bună clasare a reușit-o Roxana Tudose (CSA Steaua București), antrenată de Constantin Stan, locul 15 în proba de 10 m pușcă aer comprimat, ea fiind la un pas de finală, cu un punctaj de 413,2 puncte, la doar un punct de accederea în ultima etapă a competiției.

Tenis

Francezul Gilles Simon (numărul 14 ATP) este principalul favorit al turneului de tenis BRD Năstase Țiriac Trophy, ediția 2015, care va avea loc în perioada 18-26 aprilie, la Arenele BNR din București. Organizatorul turneului, Bogdan Enoiu, a anunțat că Marius Copil va primi unul dintre cele trei „wildcard“-uri care vor fi acordate pentru tabloul de simplu. Simon este principalul favorit al turneului de la București, urmat de Ivo Karlovic (Croația), Guillermo Garcia-Lopez (Spania) și Lukas Rosol (Cehia). În proba de dublu, primele două perechi favorite sunt: Horia Tecău/Jean-Julien Rojer și Florin Mergea/Dominic Inglot.

Handbal

Suedezul Tomas Ryde a fost numit în funcția de antrenor principal al selecționatei feminine de handbal a României, având drept obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din luna decembrie, programat în Danemarca. Tomas Ryde (foto), care va fi ajutat în activitatea sa de Bogdan Burcea, este unul dintre cei mai importanți antrenori din handbalul mondial. Tehnicianul suedez este câștigător al Ligii Campionilor cu echipa daneză Viborg, în 2006, având în palmares două titluri de campion al Danemarcei (2006 și 2008), precum și două Cupe (2007 și 2008). Primul test al naționalei României, cu antrenorul suedez la timonă, va fi Trofeul Carpați, care se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 20-21 martie. Alături de selecționata țării noastre, la competiție vor mai participa și puternicele echipe ale Braziliei, Suediei și Germaniei.