Ciclism
Eduard Grosu, 21 de ani, a dominat Carpathian Couriers Race, cu 5 podiumuri în 6 etape, iar în această cursă (2.2 U), care a traversat Ungaria, Slovacia, Cehia și Polonia, cel mai slab loc al său a fost 6. În clasamentul general, el a fost la doar 4 secunde de învingătorul final, austriacul Gregor Muehlberger, care a dominat contratimpul. În plus, românul, grație regularității sale, și-a adjudecat clasamentul pe puncte. Grosu aleargă în acest sezon pentru formația italo-japoneză Vini Fantini Nippo.
Volei
Echipa naţională masculină a câștigat turneul Alba Regia Volleyball din Ungaria, cu trei victorii, obţinute în partidele cu reprezentativa ţării gazdă, Suedia și Israel. Tricolorii vor participa la preliminariile Euro 2015, în grupa E, cu Olanda, Croaţia și Muntenegru, la Podgorica (16-18 mai) și Zagreb (23-25 mai). Câștigătoarea grupei se califică la turneul final, iar formaţia de pe locul secund va susţine baraj.
Baschet
CS Municipal Târgoviște (foto) a cucerit titlul de campioană națională a României la baschet feminin, în Sala Sporturilor din Târgoviște, după ce a învins-o pe deținătoarea titlului, Univ. Goldiș ICIM Arad, cu scorul de 70-62 (22-11, 24-19, 13-19, 11-13), în al patrulea meci al finalei Ligii Naționale. CSM s-a impus în ultimul act cu scorul general de 3-1, finala de anul acesta fiind o reeditare a celei din sezonul 2012-2013. CSM Târgoviște și-a trecut astfel în palmares al 11-lea său titlu, după cele din 1995, 1996, 2002, 2003, 2004, 2005, 2007, 2009, 2010 și 2012.