• Ediţia 2015-2016 a Ligii I, prima din istoria fotbalului românesc care se va desfășura în sistem play-off/play-out, va începe la 11 iulie, a anunţat secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian.
  •  Fotbaliștii din afara UE care erau legitimaţi, la 19 martie, la un club din România vor fi exceptaţi de la regula jucătorilor extracomunitari ce va intra în vigoare din sezonul următor, conform unei decizii aprobate de Comitetul Executiv al FRF.
  •  Finala Cupei României – Timișoreana, dintre Steaua București și Universitatea Cluj, se va disputa în data de 31 mai, pe Arena Naţională.
  •  Fostul tehnician al echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, Ze Maria (foto), susţine, 
  • într-un interviu acordat Gazzetta dello Sport, că patronul Angelo Massone îi trata pe jucători ca pe niște sclavi și considera că trebuie folosită „mâna de fier“, pentru că sunt români.
  •  FC Petrolul are datorii de aproximativ 8,1 milioane de euro (35.728.250 lei) către 75 de creditori înscriși la masa credală, cea mai mare sumă fiind către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, peste două milioane de lei.
  •