- Fundașul Florin Gardoș (foto) a declarat, după ce a semnat un contract valabil până în 2018 cu gruparea Southampton, care a plătit Stelei 6,8 milioane de euro pentru fotbalist, că aceasta este una dintre cele mai fericite zile din viaţa sa și cel mai mare pas din carieră, informează site-ul oficial al clubului englez.
- Conducerea grupării CSU Craiova l-a numit manager general pe Felix Grigore, care a ocupat până în prezent funcţia de director executiv, informează site-ul oficial al clubului craiovean.
- Clubul Astra Giurgiu riscă depunctarea dacă nu plătește către FC Rapid până la 3 septembrie datoria de 150.000 de euro plus TVA, rezultată din transferul mijlocașului Alexandru Ioniţă II, a decis, miercuri, Comisia de Disciplină a FRF.
- UEFA a anunţat procedura desemnării celor 13 orașe care vor găzdui în 2020 meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal, pentru care candidează și Bucureștiul, votul urmând a avea loc la 19 septembrie, între orele 10.00 și 14.00, la Geneva.
- Reprezentativa de tineret a României a învins, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa similară a Italiei, într-un meci amical disputat la Ploiești și care a reprezentat debutul selecţionerului Viorel Moldovan pe banca tehnică a echipei under 21.