Drone și câini antrenați special au căutat amplasamentele unde au loc arderile ilegale de deșeuri ˜ 13 tone de deșeuri amestecate, pregătite pentru ardere, au fost confiscate pentru eliminare

Problemele cu arderile necontrolate de deșeuri periculoase și nepericuloase din zona localității ilfovene Sintești și poluarea, astfel, a mediului înconjurător, au continuat, deși în ultima vreme în zonă au avut loc foarte multe controale inopinate ale autorităților de mediu și nu numai.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 525

Cel mai recent episod s-a consemnat săptămâna trecută, când, în ­cursul zilei de 12.11.2020, comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM), însoțiți de reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei, au desfășurat, pe raza localităților Sintești, Vidra și Jilava, o amplă acțiune de control care a vizat amplasamentele monitorizate anterior pentru arderile ilegale de deșeuri, precum și pentru desfășurarea unor activități neautorizate de colectare și valorificare a acestora.

La acțiunea la care au participat și ministrul Mediului, Mircea Fechet, alături de comisarul general al GNM, Marioara Gătej, cele 11 echipe de comisari (din cadrul Comisariatului General, al Comisariatului Municipiului București și al Comisariatului Județean Ilfov) au fost însoțite de 50 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Ilfov, respectiv Unității Mobile Prahova, și de 20 reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov, care au utilizat mijloace specifice din dotare (drone și câini).

180.000 de lei, amenzi pe loc!

Au fost verificate atât persoane fizice, cât și persoane juridice în privința deținerii actelor de reglementare pentru activitățile desfășurate, precum și pentru legalitatea funcționării în conformitate cu actele deținute. Au fost încheiate 12 acte de control și au fost aplicate, pe loc, șapte amenzi în valoare totală de 180.000 lei, însă verificarea de documente și a înscrisurilor a continuat și în zilele următoare și se așteaptă comunicarea măsurilor dispuse. Sancțiunile din teren au fost aplicate pentru lipsa deținerii autorizației de mediu, pentru lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea deșeurilor, precum și pentru eliminarea deșeurilor în afara perimetrelor autorizate în acest sens. A fost confiscat un mijloc de transport utilizat la săvârșirea faptelor contravenționale și a fost ridicată o cantitate de circa 13 tone deșeuri amestecate, în scopul eliminării finale.

Schimbarea legislației și închisoare pentru poluarea care afectează sănătatea populației

”Arderile ilegale de deşeuri sunt una dintre cauzele care participă la depăşirea poluanţilor, mai ales pe timpul nopţii”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciind că problemele sunt grave. ­”Vorbim, probabil, de grupări infracţionale organizate, despre evaziune fiscală, despre exploatarea copiilor şi a persoanelor defavorizate care sunt obligate să ardă deşeuri şi ziua, şi noaptea. Cred că este o chestiune care depăşeşte cu mult atribuţiile Ministerului Mediului şi tocmai din acest motiv sunt foarte bucuros de această coordonare între instituţiile statului, respectiv Garda de Mediu, Ministerul Mediului, Poliţia Română şi Jandarmeria”, a spus Fechet. Oficialul consideră că amenzile în cazul arderilor ilegale de deşeuri sunt eficiente până la un punct şi că, probabil, este nevoie de o înăsprire a legislaţiei.

”Dacă vorbim de Răcari, de Sinteşti, de Călăraşi sau de Giurgiu (…), nu poţi rezolva problemele decât cu nişte măsuri extraordinare. Legislaţia în România, când a fost scrisă, nu a fost scrisă imaginându-şi legiuitorul că vom putea găsi vreodată sute de metri pătraţi de terenuri cu deşeuri incendiate. (…). Codul Penal prevede sancţiuni pentru astfel de infracţiuni de mediu, atâta timp cât ele pun în pericol sănătatea populaţiei. Cine incendiază ilegal deşeuri în România ar trebui să ajungă direct în puşcărie!”, a afirmat ministrul Mediului.

”Am mers astăzi la Sintești, unul dintre focarele de arderi ilegale din jurul Bucureștiului. În cazul de aici chiar e valabilă expresia ”o poză face cât o mie de cuvinte”. E incredibil și intolerabil ca un astfel de loc să existe lângă o capitală europeană, în 2020. Cantități enorme de deșeuri fără acte de proveniență, suprafețe mari incendiate. Primim de aici sute de sesizări de la cetățeni și nu este prima oară când vin pe străzile acestea. Vom face oricâte intervenții va fi nevoie pentru a opri aceste activități ilegale care dăunează atât de mult aerului pe care îl respirăm”, a mai adăugat oficialul.