Clubul feminin de handbal Oltchim Rm. Vâlcea a transferat-o pe Amandine Leynaud, portarul echipei Metz Handball, care este medaliată cu argint la Campionatul Mondial din Brazilia, din luna decem­brie, anunţă site-ul oficial al grupării vâlcene.Leynaud (va împlini 26 ani pe 2 mai), care are în palmaresul său şase titluri de campioană a Franţei, patru cupe ale Franţei, 104 selecţii la echipa naţională, pentru care a înscris şi un gol, a semnat un contract pe un an şi va evolua din sezonul viitor sub culorile Oltchimului.

‘’Sunt foarte fericită şi satisfăcută de faptul că acest transfer a devenit rea­litate, deoarece este o plăcere şi onoare totodată pentru mine să mă înscriu într-un club atât de cunoscut şi experimentat ca Oltchim Rm. Vâlcea. Au fost numeroase momente de care m-am bucurat la clubul meu Metz, dar am ştiut imediat că o să îl schimb din momentul în care am primit o ofertă concretă de la Vâlcea’’, a declarat Leynaud. ‘’Aş vrea să mulţumesc celor de la Metz că au acceptat şi au respectat decizia mea de a părăsi clubul fără a-mi da senzaţia că ar fi supăraţi din cauza transferului, ba mai mult, mi-au urat mult succes în cariera pe care o voi avea în România. Au înţeles faptul că sunt o jucătoare profesionistă care îşi doreşte întotdeauna să câştige cele mai importante titluri, iar în cazul de faţă îmi doresc Liga Campionilor’’, a mai spus franţuzoaica. ’’Deşi eu şi agenţia care mă re­prezintă (SportConcept) am fost contactaţi în ulti­mele săptămâni de mai multe cluburi, conducerea Oltchimului a reuşit să mă convingă destul de uşor de faptul ca transferul este cea mai bună decizie pentru mine. Au fost foarte direcţi şi corecţi în timpul negocierilor şi ce m-a bucurat a fost faptul că ei au prezentat un plan foarte detaliat şi clar privind atingerea obiectivelor de performanţă propuse. Pentru mine, cel mai important obiectiv este Liga Campionilor. Este visul meu şi îi asigur pe cei din jurul clubului, incluzând şi spectatorii, că voi da tot ce este mai bun din mine pen­tru câştigarea Ligii’’, a subliniat Leynaud.Amandine Leynaud a recunoscut că deci­zia de a părăsi Franţa şi de a-şi continua cariera peste hotare este foarte dificilă, ‘’mai ales când stai departe de toţi cei care ţi‑au fost aproape în ultimii ani, dar am fost bucuroasă când am aflat că Allison ­Pineau va face parte şi ea din echipă şi că preparatorul fizic este francez ca şi mine, ­deci mi­nim două persoane le voi avea aproape încă din prima zi’’.Fosta jucătoare a lui Metz s-a declarat ‘’foarte entuziasmată’’ şi a precizat că abia aşteaptă să înceapă pregătirile pentru noul sezon împreună alături de jucătoarele valoroase care alcătuiesc echipa Oltchim şi le-a urat acestora mult succes în jocurile rămase de disputat.Preşedintele clu­bului, Petre Berbecaru, a declarat la rândul său: ‘’Credem că am transfe­rat nu numai un portar va­loros, dar şi o persoană deosebită, inteligentă şi cu o educaţie aleasă. Toţi cei care o cunosc pe Amandine vorbesc numai la superlativ despre ea. Asta va fi foarte bine pentru integrarea ei în echipă şi suportul care ulterior îl va aduce în întărirea echipei’’.Berbecaru a precizat că Leynaud a semnat un contract pe un an, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon. În urmă cu o săptămână, Oltchim a transferat o altă jucătoare franceză, Allison Pi­neau (Metz Handball), care a semnat un contract pe două sezoane, cu începere de la 1 iulie. În acest sezon de Liga Campionilor, Oltchim a întâlnit pe Metz, pe care a învins-o la Vâlcea cu 30-21 şi a remizat în Hexagon, 26-26. Amandine Leynaud va fi a şaptea străină din echipă, alături de muntenegrencele Sanela Knezovic (portar), Marija Jovanovic, turcoaica Yeliz Ozel, rusoaica Eka­terina Vetkova, ucraineanca Iulia Managarova şi compatrioata sa Allison Pineau.