Actul normativ, trimis la Parlament pentru aprobare în regim de urgență
Guvernul a adoptat, luni, un proiect de lege care conține măsurile care ar urma să intre în vigoare după 15 mai, având în vedere că autoritățile vor ca România să intre în stare de alertă, după această dată, în locul stării de urgență. Proiectul trebuie să fie aprobat și în Parlament, unde poate suferi modificări. Avocatul Poporului a contestat deja starea de alertă la Curtea Constituțională, care ar urma să ia joi o decizie pe această sesizare.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 498
Guvernul a adoptat proiectul de lege cu măsurile care vor fi aplicate pe durata stării de alertă. Potrivit proiectului, se vor putea face în continuare angajări în domeniul medical fără concurs, pe durata stării de alertă, masca de protecție va fi obligatorie în spațiile publice închise – în magazine, la locul de muncă, în transportul public, iar slujbele religioase vor putea fi desfășurate cu condiția menținerii distanțării sociale, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, într-un briefing de presă ce a avut loc la Palatul Victoria, la finalul ședinței de Guvern.
Ionel Dancă a spus că actul normativ conține în mare parte elemente reglementate în momentul în care a fost instituită starea de urgență. Dincolo de dispozițiile generale care descriu cadrul în care se aplică măsurile, sunt prevăzute reglementări privind desfășurarea activităților economice și sociale. Proiectul, care a fost trimis la Parlament pentru a fi adoptat în procedură de urgență, conține și sancțiuni, care vor fi corelate cu ordonanța 2 din 2001.
Masca de protecţie, obligatorie în spaţii publice închise, transportul în comun, la serviciu
Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă adoptat de Guvern prevede instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, a declarat, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. El a arătat că, în domeniul sănătăţii, în acest proiect se păstrează prevederea actuală referitoare la ocuparea posturilor fără concurs. Potrivit lui Dancă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate pot fi ocupate de către personal contractual fără organizarea concursului, dacă durata angajării nu depăşeşte perioada stării de alertă. „Autorităţile pot plafona preţurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanţi, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale sanitare, pe perioada stării de alertă”, a adăugat Dancă.
Activităţile de tip drive-in, room-service, permise
Potrivit proiectului, pe durata stării de alertă restaurantele rămân închise, dar vor fi permise activitățile de comercializare a produselor alimentare și băuturilor care nu presupun rămânerea clienților în spații, aşa cum sunt cele de tip drive-in sau room-service. „În domeniul economic, potrivit acestor prevederi, va fi permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi. Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă, se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul şi serviciile în centrele comerciale cu câteva excepţii în cazul cărora sunt permise astfel de activităţi, respectiv vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu. Este, de asemenea, permisă activitatea desfăşurată de operatorii economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului”, a explicat Dancă și a adăugat că proiectul de lege prevede şi câteva excepţii pentru operatorii economici care-şi desfăşoară activităţile în centre comerciale, precum „cele legate de îngrijire personală, curăţătorie, cabinete stomatologice, optică medicală şi altele”.
Programe decalate pentru salariaţi
Proiectul de lege mai prevede obligativitatea ca instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi să organizeze programe decalate pentru salariaţi. „În instituţiile publice centrale şi locale, dar şi în cadrul companiilor naţionale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, se instituie obligaţia de a organiza programe individualizate de muncă fără a interveni în această situaţie pe măsurile legate de chestiuni prevăzute în Codul muncii, astfel încât între salariaţi să se asigure existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă într-o perioadă de trei ore. Practic, se instituie obligaţia autorităţilor de a organiza programe individualizate de muncă pentru angajaţii din cadrul acestor instituţii”, a spus Dancă. În domeniul muncii şi protecţiei sociale, proiectul prevede că valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungeşte pe perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia. „Pe perioada stării de alertă, autorităţile competente pot dispune măsuri de protecţie şi prevenţie pentru angajaţii aflaţi în situaţii vulnerabile”, a adăugat oficialul.
Legea, un instrument mai sigur pentru Guvern
Ludovic Orban a anunțat, la începutul ședinței de Guvern, că va cere Parlamentului să dezbată proiectul de lege în procedură de urgență. El a precizat că a fost aleasă varianta proiectului de lege pentru a se asigura că Guvernul va avea la dispoziție instrumentele necesare.
„CCR a lipsit autoritățile de pârghiile necesare pentru a lupta cu eficiență și de a avea la dispoziție toate instrumentele pentru a-i feri pe români de riscul îmbolnăvirii”, a spus Orban, cu referire la decizia Curții Constituționale de săptămâna trecută prin care amenzile majorate au fost declarate neconstituționale. „Proiectul de lege cuprinde o serie de măsuri care să organizeze efectuarea unor activități economice astfel încât sănătatea cetățenilor să fie protejată. Proiectul are o parte generală. E vorba de un proiect de lege care se adresează duratei de stare de alertă. E un proiect flexibil. Partea substanțială a proiectului vizează măsurile sectoriale pe fiecare domeniu în parte. Sunt măsuri care se cunosc de către opinia publică, au fost publicate pe site-ul MAI. Proiectul, dacă va fi aprobat de Guvern, va merge către Parlament”, a spus ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. Ludovic Orban i-a cerut ministrului de Interne, Marcel Vela, să fie pregătit cu orice modificare va fi necesară la acest proiect de lege, în condițiile în care CCR dezbate joi, 15 mai, contestația făcută de Avocatul Poporului, Renate Weber, la starea de urgență.