Animalele captive sunt ținute în condiții care au șocat echipele de anchetă! Spre exemplu – șase pui ”sănătoși” de leu au fost uciși din cauza lipsei de spațiu…

Un foarte modern parc zoo britanic este amenințat cu închiderea și proprietarul său cu o acțiune judiciară din cauza numeroaselor erori și neglijențe care au dus la moartea a 486 de animale și a unui angajat în termen de patru ani, potrivit unui raport citat de AFP, preluată de Agerpres.

Aflat la Dalton-in-Furness, în nord-vestul Angliei, „The South Lakes Safari Zoo” a pierdut în cursul ultimilor patru ani 486 de animale, conform documentului întocmit de anchetatorii mandatați de guvernul britanic.

Anchetatorii îl consideră responsabil pentru aceste decese pe proprietarul spațiului, David Gill, și recomandă ca el să fie urmărit în instanță.

În 2016, parcul zoo avea în jur de 1.600 de animale.

„Condițiile în care aceste animale sunt ținute în captivitate sunt, sincer, șocante și au dus în mod direct la moartea a multe dintre ele”, afirmă raportul, menționând îngrijiri veterinare de proastă calitate, lipsa de igienă sau regimuri alimentare inadecvate.

Documentul menționează cazul unui cangur roșu care a murit în urma unui traumatism cranian și pe acela al unui număr de șase pui de leu „sănătoși” eutanasiați pentru că parcul zoo nu dispunea de suficient loc pentru a-i găzdui.

Printre celelalte animale care au murit se află și o broască țestoasă africană pintenată, electrocutată de un gard electric, sau o țestoasă leopard, moartă de frig.

Întrebați de inspectori, îngrijitorii acestui parc zoo al ororilor au declarat că primiseră instrucțiuni să scape de animalele moarte și să nu vorbească cu nimeni despre asta.

Raportul subliniază, de altfel, și neglijențele proprietarului față de propriii salariați, în condițiile în care o angajată a fost ucisă în 2013 de un tigru de Sumatra, incident după care instituția a fost condamnată la plata unei amenzi de 255.000 de lire sterline (299.500 de euro).

David Gill a declanșat recent demersurile pentru a obține o nouă licență de exploatare, după ce o primă solicitare în acest sens a fost refuzată în iulie anul trecut de autoritățile locale.