Pădurea complexului Scroviştea, zonă naturală protejată la nivelul UE, va fi trecută în gestiunea RA-APPS şi constituită, prin derogare de la mai multe legi, ca fond de vânătoare pentru complexul de protocol al preşedintelui României, operaţiune efectuată şi de Guvernul Năstase, dar anulată în 2008. Acest fond cinegetic va fi atribuit în mod direct în gestiunea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), pentru o perioadă de zece ani, relevă un proiect de lege pregătit în acest sens şi încă neprezentat Guvernului.
Astfel, o suprafaţă de 2.562 hectare din fondul forestier al complexului Scroviştea, proprietate publică a statului, va fi trecută în administrarea RA-APPS prin derogare de la Codul Silvic, care stabileşte că fondul forestier trebuie administrat de Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva. Fondul forestier va fi administrat printr-un ocol silvic care urmează să fie constituit tot prin derogare de la lege în ceea ce priveşte suprafaţa minimă de constituire în regiunea de câmpie, aceeaşi derogare urmând să fie aplicată şi pentru constituirea pădurii ca fond cinegetic.