Școala de Vară „Recreația Mare”

În urmă cu cinci ani, în orașul Pantelimon, prindea viață un program care, de-a lungul timpului, s-a dovedit un succes. Dacă în primul an programul s-a desfășurat sub tutela Asociației Naționale pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor din România, în următorii 4 ani, el s-a bucurat de sprijinul generos al Consiliului Local și al Primăriei Pantelimon.

Marți, 1 iulie, la Școala gimnazială nr.1 din Pantelimon, s-a dat startul celei de-a cincea ediții a Școlii de Vară „Recreația Mare”. Adunați în laboratorul de biologie al școlii, tătici și mămici, frați și bunici, alături de copiii selectați pentru participarea la acest program, așteptau nerăbdători să completeze fișele de înscriere, ascultând cu atenție ultimele indicații formulate de directorul școlii, Corina Păun și profesoara Doinița Cîntă-Bine, coordonatorul programului. După ce directorul școlii a făcut o descriere a celor ce se vor petrece pe parcursul Școlii de Vară, iar beneficiarii au completat documentele necesare, fiecare participant a primit câte un tricou inscripționat, pe care îl vor purta timp de 30 de zile, perioada în care se vor desfășura activitățile programului. „Avem deja experiență. Este al cincilea an de când desfășurăm acest program Școala de Vară „Recreația Mare”. În fiecare an am venit cu ceva în plus, o noutate, totul în beneficiul copiilor, dar nu numai al copiilor, ci și al părinților. Anul acesta, spre deosebire de anii trecuți, vom avea și trei ieșiri, pe săptămână.  Astfel, câteva ore pe zi, copilul are un program atractiv asigurat. Vreau să mulțumesc primăriei, care ne-a sprijinit foarte mult, pentru că este întotdeauna alături de școală”, le-a spus Corina Păun celor prezenți.

Un program pentru copiii defavorizați

Programul, ne-a arătat Doinița Cîntă-Bine, se adresează, în primul rând, copiilor cu nevoi remediale, copiilor care, nu neapărat, n-au învățat, sau n-au reușit să promoveze din vina lor, ci din cauza unei situații materiale precare. „Există familii care nu au posibilitatea să le ofere copiilor condițiile materiale pentru ca ei să se prezinte la școală. Dar, în program sunt și câțiva copii cu rezultate deosebite la învățătură. Ei au fost selectați pentru a li se oferi o motivație și un sprijin. Deși copiii așteaptă vacanța pentru a scăpa de sarcinile și programul impus de școală, paradoxal, anul acesta, 60 de copii și-au dorit să vină la Școala de Vară. De aceea, a fost foarte greu să-i selectăm pe cei 30 de participanți, care constituie grupul țintă. Principalul criteriu a ținut cont de condițiile mate­riale ale celor înscriși, dar și de nevoile remediale ale acestora. Ei sunt copii care trebuie, neapărat, sprijiniți. Candidații au fost recomandați de diriginții lor, care cunosc foarte bine situația elevilor. Programul este structurat în două grupe. Se vor desfășura activități atât didactice, în prima parte a zilei, cât și activități recreative, de destindere. Activitățile didactice se vor desfășura într-o altă manieră decât cea de la orele de curs, ele vor fi centrate pe elevi, folosind metode care să îi atragă către școală, care să le stimuleze dorința de a învăța, de a cunoaște, cum ar fi jocul didactic”, ne precizează Doinița Cîntă-Bine.

Un alt mod de a învăța și cunoaște

Activitățile vor cuprin­de aproape toate ariile curriculare, cum ar fi limba română, matematică, geografie și biologie, sau cultură civică, dar se vor desfășura și activități care implică mișcarea, cu rol de relaxare, cum ar fi în domeniul artelor, unde se vor desfășura ateliere de pictură, de dans etc. La prânz, elevii au asigurată o masă caldă și consistentă, care va conține două feluri de mâncare, desert și o sticlă cu apă. Mâncarea respectă toate condițiile de calitate și igienă fiind însoțită de un certificat care atestă acest lucru. După-amiezele vor fi ocupate cu vizite la muzeele din Capitală. „Avem deja confirmarea celor mai importante muzee din București, cum ar fi Muzeul Național de Istorie, Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Țăranului Român, unde se vor desfășura ateliere de creație, Muzeul Satului sau Grădina Botanică Dimitrie Brândză”, ne aduce la cunoștință coordonatorul programului.

În excursii și la cinematograf

Nu știu dacă vă puteți închipui, dar în România mai există copii care nu au trecut niciodată dincolo de granițele localității în care trăiesc. Iar Doinița Cîntă-Bine ne confirmă acest lucru. Aproape 90% dintre copiii din grupul țintă de 30 nu au pășit vreodată în afara orașului! De ­aceea, programul prevede și vizionarea unui film 3D, la un cinematograf din Bu­curești și o după-amiază petrecută la „Aventura Park”, din Cernica, cu care există un acord de parteneriat, grație primarului din Pantelimon, Marian Ivan. Mai multe amănunte ne-a dat profesoara Doinița Cîntă-Bine: „În această perioadă se va organiza și o excursie de două zile, cel mai probabil în zona Cazane, pe Clisura Dunării.”

Așteptări

Din experiența cadrelor didactice care se ocupă de activitățile din cadrul Școlii de Vară, acest program este foarte bine primit și multașteptat, atât de către copii, cât și de părinți. Dar el are un scop bine definit: sprijinirea elevilor cu probleme la învățătură. De aceea, profesorii completează fișe de monitorizare în care sunt apreciate progresele elevilor. Ei sunt urmăriți și în timpul examenelor de corigență,  pentru a vedea dacă programul a dat roade. „Noi ne străduim ca cei care au corigențe să promoveze sută la sută. Iar în anii trecuți am reușit acest lucru, suntem mulțumiți, din acest punct de vedere, ceea ce dovedește utilitatea programului. De aceea, vom continua, mai ales că avem sprijinul domnului primar. Mai mult, domnia sa, după ce l-am informat că avem un număr foarte mare de solicitări din partea elevilor, a hotărât ca, începând cu anul viitor, grupul țintă să fie extins la un număr de 60 de elevi, distribuiți în 4 grupe. Noi ne-am gândit ca 3 dintre aceste grupe să fie alcătuite din elevi din ciclul gimnazial, iar una din ciclul primar”, ne spune Doinița Cîntă-Bine.