Autoritățile locale din comuna Corbeanca au inițiat, așa cum anunțam într-unul dintre numerele precedente ale publicației noastre, un proiect cultural unic în județul Ilfov – o tabără de sculptură în piatră. Publicația noastră a v-a prezentat, până acum 8 dintre cei zece artiști plastici participanți.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 496, ediția print
Evenimentul ar fi trebuit să se desfășoare în perioada 25 aprilie – 31 mai, dar a fost amânat spre sfârșitul verii, din cauza pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, noi vom continua să-i prezentăm pe ceilalți 2 artiști, având speranța, dar și certitudinea, că odată cu terminarea crizei, acest eveniment cultural unic va prinde viață. Acestea fiind spuse, în acest număr, îl avem ca „oaspete”, pe artistul plastic Bogdan Breza.
Autorul unor lucrări prodigioase
Bogdan Breza s-a născut pe 12 noiembrie 1971, la București. A absolvit Academia de Artă București, secția sculptură, în anul 1997. Încă din timpul facultății, a participat la numeroase expoziții și simpozioane de sculptură atât în țară, cât și în străinătate (Italia, Japonia, Belgia, Franța). Totodată, activitatea sa prodigioasă a fost încununată multe premii la simpozioane și saloane de artă.
Un „explorator” al lumilor misterioase
O descriere cât se poate de exactă a operei lui Bogdan Breza, un artist cu totul ieșit din comun și din tiparele clasice ale sculpturii, o găsim în „Dicționarul sculptorilor din România”, editat de Academia Română: „Sculptura lui îmbină antropomorfismul cu structurile zoomorfe pentru a interveni asupra acestui rezultat combinatoriu cu un filon cromatic care îi transformă sculpturile în picto-sculpturi. Siluete filiforme, construcţii verticale, decupaje anatomice conturează o direcţie de implicare plastică spre o iconografie a straniului în care straturile culturale nu sunt clar delimitate şi în care predomină mai degrabă polimorfismul cultural şi religios. Foarte apropiat de viziunea egipteană la nivel compoziţional, sculptorul optează formal pentru bronz, dar şi pentru mixaj (bronz, sticlă, lemn, marmură). Sculptura sa este o ars combinatoria atât la nivel conceptual cât şi tehnic. Simbolistica egipteană stă laolaltă cu elemente alchimice, medievale, cu forme anatomice de factură europeană. Sculptorul îşi manifestă interesul pentru mister şi ezoteric, opţiunile sale artistice de natură suprarealistă fiind apropiate de stilul lui Victor Brauner”. La rândul său, artistul ne-a mărturisit că temele sale au rădăcini în perioada medievală și din domeniul religiei. „Temele mele vin de undeva din zona medievală, fie că vorbim de cultură creștină, fie ebraică sau musulmană, dar de calitate, mistică”, ne-a mărturisit Bogdan Breza. Cât despre evenimentul cultural organizat de Primăria Corbeanca, artistul este de părere că este o inițiativă minunată. „Când o comunitate intenționează, dar și reușește, să investească și în cultură, este un lucru minunat. Pentru că inițiativele de acest tip sunt foarte rare. Mă bucur foarte mult că voi fi acolo!”, spune maestrul Breza.