Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că congresul comun de fuziune PNL-PDL ar putea să aibă loc pe 26 iulie, dacă documentele comune vor fi finalizate până pe 15 iulie. Totodată, el a menționat că sondajul PNL pentru stabilirea candidatului liberal la prezidenţiale ar putea fi finalizat în 7-10 zile.
”În ceea ce priveşte calendarul de fuziune, s-au păstrat aceleaşi termene, practic până în data de 15 (iulie – n.r.) vor fi finalizate documentele, proiectul de statut, proiectul de program politic, proiectul de ţară şi protocolul de fuziune între cele două formaţiuni politice, urmând ca cele două structuri ale celor două partide să ratifice aceste documente, mă refer la Convenţia Naţională Extraordinară a PDL şi la Congresul PNL”, a declarat Orban. El a precizat că este posibil ca 26 iulie să fie data congresului comun PNL-PDL, pentru fuziune. De asemenea, vicepreşedintele PNL a menţionat că sondajul comandat de liberali va ”intra în teren” în această săptămână, iar în baza cercetării sociologice, Delegaţia Permanentă va decide ulterior candidatul din partea liberalilor la prezidenţiale, care să intre în analizele comune cu candidatul PDL. Orban a precizat că sondajul PNL va dura între 7 şi 10 zile, urmând ca, până în jurul datei de 1 august, să fie desemnat candidatul comun al PNL-PDL la prezidenţiale.