Lista finaliștilor a cuprins 22 de cadre didactice din școli de la sate, din 15 județe, iar pe 15 februarie, la Timișoara, a avut loc Gala ”Profesorului anului din mediul rural 2024”
”Profesorul anului din mediul rural” a fost anunțat săptămâna trecută, la Timișoara, în cadrul unei gale organizate de Teach for Romania, la finalul celei de-a treia ediții a evenimentului menit să scoată din anonimat profesioniștii care se ocupă de educația elevilor de la sate.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 690, ediția print
”În România, 1 din 5 elevi din mediul rural abandonează școala. Tot 1 din 5 elevi nu reușește să ia nota 5 la Evaluarea Națională, de două ori mai mulți decât în mediul urban. Cu toate acestea, există copii din mediul rural care reușesc să sfideze aceste statistici, cu sprijinul unor profesori, învățători și educatori profesioniști. Aceste cadre didactice reușesc să depășească provocările numeroasele care vin cu predatul în mediul rural – naveta dificilă și zecile de ore pierdute pe drum în fiecare săptămână, normele împărțite între 3 sau chiar 4 școli mici, nevoile diferite, mai mari, ale elevilor lor care depind de ei pentru a găsi determinarea de a da o șansă educației. Acești profesori, învățători, educatori demonstrează că pot oferi educația de calitate pe care orice copil o merită și la sat, cu efort, motivație puternică, profesionalism, pregătire adecvată și respect pentru cariera provocatoare pe care și-au ales-o”, au comentat organizatorii.
Recunoașterea meritelor unor cadre didactice excepționale
Gala ”Profesorul Anului din mediul rural” este singurul eveniment din România care scoate la lumină și celebrează eforturile și rezultatele oamenilor excepționali care lucrează în învățământul din mediul rural. Cea de-a treia ediție a evenimentului a fost structurată pe șapte categorii de nominalizări dedicate cadrelor didactice – ”Educatori”, ”Profesori debutanți”, ”Dezvoltarea literației (a abilităților de citit-scris)”, ”Dezvoltarea abilităților socio-emoționale”, ”Dezvoltarea leadership-ului la elevi”, ”Implicarea în comunitate” și ”Prevenirea abandonului școlar”. Au putut să fie nominalizate de către elevi, părinți, alte cadre didactice, directori, inspectori școlari, reprezentanți ai entităților cu activitate în domeniul educațional (ONG-uri, entități media, instituții publice etc.) – orice cadre didactice (educatori, învățători, profesori, consilieri școlari) care sunt sau au fost angajate într-o școală din mediul rural și care au derulat proiecte în perioada septembrie 2022-august 2023. Și au fost, într-o primă etapă, peste 500 de nominalizări, iar în ultima fază de jurizare au rămas, pe lista scurtă, pentru cele șapte categorii, 22 de nume. Printre acestea, la categoria ”Dezvoltarea leadership-ului la elevi”, prof. Marinela Culea, directorul Liceului Tehnologic ”Cezar Nicolau”.
Locul 1 pentru directorul Liceului Tehnologic ”Cezar Nicolau” din Brănești
La Gala ”Profesorului anului din mediul rural 2024”, distincția pentru categoria ”Dezvoltarea leadership-ului la elevi” a fost acordată Marinelei Culea, profesor nominalizat de colegi, părinți, elevi, de cei din administrația locală a comunei Brănești, de colaboratori. Colegii profesori ai Marinelei Culea au spus despre aceasta că ”este un mentor extraordinar, dedicat implicării elevilor într-o gamă variată de proiecte care acoperă educație civică, finanțe, ecologie și mobilități Erasmus, având un impact semnificativ asupra dezvoltării lor. Nu doar că îi ascultă activ (n.r. – cu referire la elevi), dar integrează cu grijă perspectivele lor în procesul de învățare. Fiind și director al Liceului Tehnologic ”Cezar Nicolau”, prof. Marinela Culea creează un mediu în care elevii se simt susținuți și înțeleși. Implicarea lor în luarea deciziilor este fundamentală, deoarece profesorul îi informează, îi consultă și îi încurajează să participe la procesul decizional. Prof. Marinela Culea nu se oprește aici, ci îi expune pe elevi la exemple de bune practici din alte școli și țări, îi implică în proiecte și schimburi de experiență, organizează workshop-uri pe subiecte precum leadership, discurs public și scrierea de proiecte. Astfel, îi pregătește pentru provocările viitoare și îi inspiră să-și dezvolte abilitățile într-un mod holistic. De asemenea, îi învață pe elevi să identifice nevoi și probleme, să formuleze soluții și să-și exprime creativitatea. Oferindu-le spațiu pentru generarea de idei și sprijinindu-i în implementarea lor, contribuie la formarea unor lideri autonomi și inovatori în comunitatea școlară. Este o onoare să avem un astfel de profesor dedicat în cadrul școlii noastre”, au apreciat cadrele didactice care predau în cadrul Liceului Tehnologic ”Cezar Nicolau”.
O realizare a întregii comunități școlare
”Dragi colegi profesori, didactic auxiliar și nedidactic, vă mulțumesc din suflet pentru sprijinul și implicarea voastră în parcursul meu către obținerea locului 1 la ”Profesorul anului din mediul rural”, la categoria ”Dezvoltarea leadership-ului la elevi”. Fără susținerea și colaborarea noastră, acest succes nu ar fi fost posibil. De asemenea, nu pot să nu exprim gratitudinea mea către părinți – pentru încrederea acordată și pentru susținerea constantă în activitatea mea educativă. În plus, mulțumesc autorităților locale și tuturor celor implicați în educație, pentru sprijinul acordat și pentru recunoașterea eforturilor noastre în promovarea leadership-ului și dezvoltării personale a elevilor. Această realizare nu este doar a mea, ci a întregii noastre comunități școlare, și sunt mândră să fac parte dintr-un colectiv atât de dedicat și unit în îndeplinirea misiunii noastre educative”, a declarat câștigătoarea onorantei recunoașteri a excelenței în educația pe care o oferă elevilor.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ilfov au transmis felicitări Marinelei Culea, pentru premiul obținut ca dovadă a recunoașterii meritelor sale, iar cei ai Teach for Romania au apreciat, referitor la dezvoltarea leadership-ului în rândul elevilor, că aceștia reprezintă ”adulții de mâine. Cu cât îi educăm mai autonomi, mai independenți și mai plini de inițiativă, cu atât vom avea o generație de tineri care să pună lumea în mișcare și să fie promotori ai progresului societății”.