Pelerini din toate colțurile țării se pot ruga și închina Maicii Domnului și Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor și al familiilor creștine, în Catedrala de la Voluntari. Brâul Născătoarei de Dumnezeu și moaștele Sfântului Stelian vor ajunge mâine dimineață, la biserica din inima orașului care este închinată Preacuvioasei Parascheva.

 

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și prin grija Protoieriei Ilfov Nord, Brâul Maicii Domnului și un fragment din moșatele Sfântului Stelian de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, vor fi aduse la biserica parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva din Voluntari. Racla cu sfintele odoare va fi așezată la loc de cinste, spre închinarea credincioșilor. Sub coordonarea părintelui Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, un sobor de preoți va înălța rugcăciuni la Ceruri și va săvârși slujbe speciale prin care se va aduce laudă și mulțumire celor doi sfinți, mari făcători de minuni.

Sfintele odoare rămân în România până pe 15 mai. Iată programul rânduielilor bisericești!

Pelerinii se pot ruga și închina sfintelor odoare până la data de 15 mai. În toată această perioadă, preoții vor avea în fiecare zi program liturgic special. Iată cum se vor desfășura rânduielile bisericești!

Marţi, 9 mai

  • orele 1000 : Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord va întâmpina delegaţia din Grecia care însoţește raclele cu sfintele odoare, la biserica din Voluntari;
  • orele 1700 : Un sobor de preoți va săvârși slujba Vecerniei şi a Acatistului Maicii Domnului.

Miercuri, 10 mai 2017

  • orele 900 : Se oficiază Sfânta Liturghie în paraclisul bisericii din Voluntari;
  • orele 1700 : Se săvârșește slujba Vecerniei şi a Acatistului.

Joi, 11 mai 2017

  • orele 900 : Programul liturgic începe cu Sfânta Liturghie care va avea loc tot în paraclisul Bisericii Sfânta Parascheva;
  • orele 1700 : Are loc slujba Vecerniei şi a Acatistului.

Vineri, 12 mai 2017

  • orele 900 : Începe Sfânta Liturghie;
  • orele 1700 : Preoții oficiază slujba Vecerniei şi a Acatistului.

Sâmbătă, 13 mai 2017

  • orele 900 : Se săvârșește Sfânta Liturghie în paraclisul bisericii;
  • orele 1700: Va avea loc slujba Vecerniei şi a Acatistului.

Duminică, 14 mai 2017

  • orele 930 : Se începe cu Sfânta Liturghie care va fi oficiată pe un podium amenajat în pridvorul catedralei din Voluntari;
  • orele 1700 : Se va oficia slujba Vecerniei şi a Paraclisului Maicii Domnului;

Luni, 15 mai 2017

  • orele 900 : Se săvârșește Sfânta Liturghie;
  • orele 1700 : Va avea loc slujba Vecerniei şi a Acatistului.