Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că numărul elevilor ucraineni audienţi în şcolile din România, pe curriculum românesc, va fi de 1.140 la începutul săptămânii viitoare, dintr-un total de aproape 34.000 de minori ajunşi în ţara noastră în urma conflictului armat din Ucraina.
”Din cei aproape 79.000 de refugiaţi care au rămas pe teritoriul României, peste 40%, mai exact 43%, sunt minori, este vorba de 33.691 de minori. Dintre aceştia, peste 24.000 au vârstă şcolară. Am avut întrevederi, atât cu elevii, cât şi cu profesori din Ucraina. În urma acestor discuţii a rezultat foarte clar că sunt două categorii de elevi. În primul rând sunt acei elevi care doresc şi au făcut cerere pentru a fi audienţi în sistemul de învăţământ românesc, pe curriculum românesc. Săptămâna trecută am avut 601 elevi înscrişi ca audienţi în şcolile din România, în acest moment avem 810 elevi înscrişi în şcolile din România şi mai sunt de procesat încă 330 de cereri, până la 1.140. Deci, la începutul săptămânii viitoare vom avea 1.140 de elevi înscrişi în şcolile din România pe curriculum românesc, dintr-un total de aproape 34.000”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
El a adăugat că a doua categorie, care este cea mai numeroasă, este aceea a elevilor ucraineni care doresc să continue şcoala după curriculum ucrainean. ”Pentru acest lucru au nevoie de sprijin logistic, în primul rând, din partea şcolilor româneşti. Este vorba de spaţii, de echipamente electronice, care le vor fi puse la dispoziţie. Această decizie are legătură, cu siguranţă, şi cu ce au anunţat autorităţile ucrainene că suspendă examenele naţionale în acest an. Este suficient să frecventezi cursurile online pentru a avea certificat de absolvire, fie că vorbim de gimnaziu, fie că vorbim de liceu”, a mai declarat Cîmpeanu.
În privinţa opţiunii pentru curriculum românesc, ministrul a menţionat că Executivul urmează să aprobe o derogare, cu titlu de excepţie, de la Legea Educaţiei Naţionale, pentru acei elevi ucraineni care doresc să continue studiile în învăţământul liceal românesc şi care acum finalizează gimnaziul, dar nu vor putea să susţină un examen de Evaluare Naţională, întrucât nu cunosc limba română.