Cât îi datorezi  istoriei lumii? Mult. De altfel, lumea e aici dinaintea ta

„Ca la noi, la nimenea”! E o constatare veche a românului, amară, care îşi menţine actualitatea. E grav, pentru că ameninţă să capete un statut de  tradiţie. Primejdia neamului e să nu devină o datină a neputinţei. Deşi în vremea noastră, pare că „reformele” rătăcite ale statului ajută la asta. Valorile noastre de patrimoniu istoric, de identitate naţională? Sunt uitate şi în paragină. Ruinele lor ne acuză! Bani? „Nu avem”, a fost răspunsul cotidian, timp de 25 de ani. Nici măcar o carte de istorie a monumentelor din Ilfov nu există. Deşi avem profesionişti de valoare, gata să îi redea, între coperţi, strălucirea.

Specialiştii domeniului – profesori universitari în arhivistică şi istorie, cercetători, cu cărţi şi studii publicate sunt  istoviţi de grijile şi corvoada lucrurilor, într-o rutină sufocantă. Veţi vedea. Pe de altă parte, Ilfovul e îmbibat de dovezi istorice. E ţinutul curţilor domneşti. Au dăinuit de secole. Acum, însă, mărturia lor agonizează, în dezastrul pieirii. Rămăşite ale trecutului? Am auzit că aşa li se mai spune. Urât mai vorbesc şi simt unii contemporani! 

Fluviu, cu două ape

De cum faci cunoştinţă cu ea, instituţia Biroului Judeţean Ilfov al Arhivelor Naţionale apare ca un fluviu, cu două ape. La fel ca alte aşezăminte importante de la noi – cele în grija statului – cu un rol esenţial pentru societatea de azi: şcoala, spitalul şi câte or mai fi. Cu oprelişti ale cotiturilor, dificultăţi date de sistem.

Primul fir al apei –  modest, precar, firav poate fi socotit cel al administrării de către stat. La limita secării. Un exemplu? Cei peste 5 km de arhive ale Ilfovului –  din clădirea care adăposteşte trei ­mari depozite cu documente istorice şi contemporane valoroase – sunt în grija a…8 angajaţi. Şef de birou, secretariat, arhivişti pentru fonduri speciale de documente și colecţii, consilieri, inspectori. Lucrează pentru cercetare, evaluare, gestionare, arhivare clasică şi/sau electronică, catalogare, păstrare, conservare, elaborare şi eliberare de acte…Toate astea, în categorii de arhive curente, istorice sau de depozite. Personal arhisuficient! Este?

Al doilea curs de apă – e cel tumultuos. Amplu şi dens. E un torent plin de semnificaţii naţionale. Arhivele sunt „Opera sacră a secolelor” – aşa spunea Nicolae Iorga. E tezaurul scris, din patrimoniul istoric şi cultural al devenirii noastre.

Iar noi „n-avem vreme” să-l orânduim, să-l adunăm turnat în tipar, către lume. Oare, doar atât?

Apa istoriei, care face „setea”

Cercetătorii profesionişti ai arhivelor, au luat seama la asta. E dorinţa lor însetată de a înfăptui lucrări, pentru şcoala viitorului nostru istoric.

Un prim semn? Truda alcătuirii volumului omagial „File din istoria Ilfovului. Atestări documentare, 1407-1637”. E rezultatul muncii de migală – printre picăturile rutinei cotidiene – a specialiştilor arhivelor ilfovene, cu suportul financiar al Consiliului Judeţean. Demersul editorial a fost sprijinit de Prefectura judeţului şi Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice şi Centrale, compartimentul Arhive Feudale.

„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”…

…”Încet  gândită, gin­gaş cumpănită”. Aşa cugeta Arghezi. Albumul amintit are adunate 80 de documente preţioase  – în principal înscrisuri domneşti, păstrate ca tezaur naţional.

Cartea a apărut în anul 2007, la aniversarea a 525 de ani de atestare documentară a judeţului. Alături de o Plachetă Comemorativă, bătută la Monetăria Naţională. Volumul are o prefaţă intitulată „Argument” a prof.univ.dr. Corneliu-Mihai Lungu şi o introducere semnată de coordonatorul lucrării – dr. Cristina Ţineghe, şeful Biroului Judeţean Ilfov al Arhivelor Naţionale.

Tricolorul, Bărbăţia şi Credinţa unei femei

Am cunoscut-o, de curând, pe Cristina Ţineghe – cea care conduce treburile zilnice, de rutină şi de perspectivă istorică naţională ale arhivelor ilfovene. Ei i se datorează apariţia cărţii amintite, un documentar ştiinţific riguros, pentru cei care vor trebui să alcătuiască atât de aşteptata lucrare de istorie, a judeţului.

Câtă determinare, hotărâre şi cât patriotism sunt depozitate în „arhiva” interioară a acestui om? Nu e greu de spus. Iar între confirmări sunt cele două decoraţii primite, „Ordinele Bărbăţie şi Credinţă în grad de Cavaler” şi „în grad de Ofițer”, ambele cu însemne pentru civili. Ultimul i-a fost decernat în decembrie 2010. E şi autoarea mai multor cărţi. Mai dragi inimii ei îi sunt cele despre Maramureşul istoric, unde s-a ­născut.

Istoria Ilfovului – proiect de devotament

Am întrebat-o pe Cristina Ţineghe: „Ce aţi face în primul rând, dacă ați avea mai mult timp de lucru – ca istoric – şi fonduri materiale de sprijin?” Iată ce a răspuns: „Imediat, m-aş apuca de lucru la o carte de istorie a Ilfovului. Aş face-o din tot sufletul. Ar fi o lucrare ştiinţifică, alcătuită cu mărturii ale elementelor probatorii de valoare naţională, scrisă cu rigoarea documentării, din arhivele noastre. Din perspectiva acestei zone a ţării, e dureros ca acest judeţ să nu aibă o carte unitară, de istorie cuprinzătoare, a identităţii lui”.

Redacţia – solidară cu tezaurul ilfovean

Au rămas multe lucruri de spus şi limpezit, izvorâte din întâlnirea noastră. Le veţi afla din paginile ziarului, care vor urma. Monumentele din Ilfov, laice sau bisericeşti au nevoie urgentă de un program, care să le readucă la viaţă. La fel cu întocmirea şi apariţia unei monografii a acestei regiuni. Redacţia e solidară cu urgenţele conservării identităţii naționale a județului, cărora le aparţin și eforturile noastre.

Vom reveni.