Marți, 2 octombrie, au fost trei ceasuri rele pentru cei aproximativ 640 de locatari ai blocurilor 7 și 8 din complexul rezidențial Confort City, aflat în orașul ilfovean Popești-Leordeni. În după-amiaza acelei zile, un puternic incendiu izbucnea la etajul 11 al imobilelor amintite. În ciuda intervenției prompte a pompierilor, în doar câteva ore, întreaga mansardă a blocurilor a fost mistuită de flăcări, 24 de apartamente fiind făcute scrum. Alte locuințe de la etajul 10 au fost și ele la rândul lor afectate în proporție de 10-30%. Din fericire, în urma sinistrului nu s-au înregistrat victime, dar zeci de persoane au rămas doar cu ce aveau pe ele și fără un acoperiș deasupra capului. Totodată, 280 de apartamente au rămas fără utilități, apă, gaze și energie electrică.
Primarul din Popești-Leordeni a aflat despre nenorocire încă de la declanșarea incendiului. A dat fuga la fața locului într-un suflet. “Am sunat imediat la ISU, ca să suplimenteze autospecialele , care nu puteau face față”, ne spune, marcat încă vizibil de amintirile de atunci, primarul Petre Iacob. „Primele autospeciale erau niște ve-chituri de pe la 1973. Ca un făcut, hidranții exteriori nu funcționau pentru că, taman în ziua aceea, se făcea o revizie, iar mufele furtunurilor pompierilor nu se potriveau la hidranții uscați din interiorul clădirii. Lumea era disperată, țipa și plângea la vederea flăcărilor, care mistuiau văzând cu ochii bunurile agonisite de o viață. Când cele 28 de autospeciale au reușit să stingă focul, din mansardă nu mai rămăsese decât scrum, iar în sufletele oamenilor numai jale. Eu cred că ăsta a fost cel mai mare in-cendiu din București de după ‛90, încoace”, ne spune, vădit impresionat dl. Iacob. Dar edilul nu a stat să se lamenteze. Chiar în după-amiaza acelei zile a convocat de urgență consiliul local, care a hotărât deblocarea fondului de urgență. Au fost alocate imediat 250 de mii de lei pentru ajutorarea persoanelor afectate. Primarul a apelat telefonic la toți investitorii și dezvoltatorii din oraș să contribuie, după posibilități, la un fond de ajutorare a sinistraților. În primele ore s-a strâns suma de 35.000 de lei, care a fost donată persoanelor afectate printr-o fundație a bisericii. În aceeași seară, primăria a pus la dispoziția celor afectați mijloace de transport care să-i ducă la locurile de cazare oferite de dezvoltatorul complexului rezidențial, Rin Grand Hotel și Rin Express. „De atunci mă duc zilnic de două trei ori la locul incendiului să discut cu oamenii, să vedem cum putem trece cu bine peste această nenorocire. Primăria a închiriat un cort militar de la MApN, unde s-au strâns ajutoare, mai ales îmbrăcă-minte și încălțăminte. Noi oferim zilnic 250 de kilograme de preparate din carne pentru familiile afectate, alături de 300 de porții de mâncare. Fabrica „Gema” de pe plat-forma industrială a orașului s-a oferit să ofere încălțăminte pentru toamnă și iarnă pentru toți cei care au avut de suferit. Dar mai sunt multe probleme de rezolvat. Oa-menii aceștia și au pierdut tot. Mai toți au credite la bănci pe 25 30 de ani și au rămas fără acoperiș deasupra capului. Nu putem să-i lăsăm pe drumuri, trebuie să-i aju-tăm. Am făcut apel și la Consiliul Județean și la Prefectură să ne sprijine, pentru că resursele noastre sunt limitate.”, spune primarul.
“Veți primi tot sprijinul nostru!”
L-am însoțit pe primarul Petre Iacob la cortul instalat în preajma complexului de locuințe, loc devenit, parcă o agora a disperării. Aici oamenii îl așteptau cu sufletul la gură și cu speranță pe primar, să afle care mai este situația lor. Petre Iacob le-a dat asigurări că se vor bucura în continuare de sprijinul său. Cu această ocazie au fost distribuite formulare pentru ajutoare, care vor fi acordate de primărie, formulare în care persoanele afectate trebuie să specifice ce pagube au suferit fiecare. Totodată, edilul i-a anunțat pe cei prezenți că deja dezvoltatorul pune la dispoziția sinistraților primele 12 apartamente, complet utilate și mobilate, urmând ca în săp-tămânile următoare, toți cei afectați să primească locuințe amenajate cu toate cele necesare. În același timp, reprezentantul Domus Stil Construct, firma care adminis-trează complexul, a anunțat că, începând cu data de 9 octombrie vor începe lucrările pentru refacerea în întregime a locuințelor distruse de incendiu. “Sperăm să trecem cu bine peste această încercare. Deja lucrurile încep să se miște. În curând, va ieși soarele și pe strada noastră. Fiți siguri că primăria orașului va fi în permanență alături de dumneavoastră și va face tot ce-i stă cu putință să vă scoată din acest impas! O să mă mut aici, până rezolvăm situația!”, și-a încurajat primarul concetățenii.
Cei care doresc să contribuie cu ajutoare pentru persoanele afectate de incendiul din 2 octombrie o pot face, până pe data 12 octombrie la cortul aflat la adresa Splaiul Unirii nr.9. Acest termen limită ne este lămurit de dl. Iacob. “Atunci expiră termenul de închiriere a cortului. Am plătit 1.600 de lei pentru 7 zile la MApN, mai bi-ne-i dădeam altcuiva. Pe urmă am aflat că Jandarmeria ni l-ar fi oferit gratis. Dar deh, sunt oameni și oameni”, oftează Petre Iacob cu amărăciune.
Am plecat din complexul de locuințe convinși că primarul cel inimos al Popeștiului nu-și va lăsa concetățenii de izbeliște. Pe fețele celor prezenți lucea, parcă, o ra-ză firavă de speranță, dar se putea citi și convingerea că solidaritatea semenilor lor îi va ajuta să iasă la liman.