Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Ilfov, informează, într-un comunicat trimis la redacție, că, în data de 16.11.2013, s-a finalizat acţiunea de autorizare a plăţilor în avans pentru schema unică pentru suprafață (SAPS) pentru fermierii ilfoveni care au depus cereri în Campania 2013.
Anul acesta, la APIA – Centrul Judeţean Ilfov s-au autorizat la plată un număr de 3.121 de fermieri din cei 3.176 fermieri care au depus cerere unică de plată pe suprafaţă în Campania 2013. Totodată, în săptămâna 18 noiembrie – 22 noiembrie, mai exact în data de 19.11.2013 a fost alocată suma de 57.687.62 lei, reprezentând tranşa V a subvenţiei pentru primele de asigurare asigurare. Au fost acordați 61 de euro/ha din cuantumul total al subvenției, de 139,17 euro/ha, conform Hotărârii de Guvern 762/2013. Cursul de schimb a fost 4,4620 lei/euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2013. Tot în această lună s-a finalizat acțiunea de control clasic pe teren, care a cuprins un eșantion de 103 fermieri ilfoveni. Dintre aceștia, 99 au fost selectați și pentru controlul privitor la ecocondiționalitate (GAEC1). Acest control a fost finalizat cu promptitudine de angajații APIA Ilfov, în doar 3 zile, astfel că și acești fermieri au putut beneficia, la rândul lor, de tranșele de plată în avans.
Cererile pentru cota de lapte, până la 30 noiembrie
Centrul Județean APIA Ilfov reamintește că producătorii de lapte care au început activitatea în cursul anului de cotă 2013 – 2014, care au vândut direct şi/sau livrat lapte minimum două luni înainte de data depunerii cererii și deţin minimum două vaci de lapte la data începerii activităţii, pot solicita acordarea de cotă din Rezerva naţională, pe bază de cerere-tip, care se depune până la 30 noiembrie 2013 la Centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pe raza căreia funcţionează exploataţia, conform Ordinului nr.83/24.02.2009. Acordarea de cotă din Rezerva naţională se poate face atât pentru vânzări directe, cât și pentru livrări. Pentru detalii referitoare la condiţiile de acordare de cotă din Rezerva naţională doritorii se pot adresa Centrului judeţean APIA Ilfov.