Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat că nu vrea ca la Palatul Victoria să fie instalat un Guvern PNL sau un Guvern al președintelui Klaus Iohannis. Potopit brusc de patriotism, el consideră că trebuie să existe un guvern „al României”, pentru că, are ca exemplu guvernele instalate de fostul președinte Băsescu care nu au avut rezultate bune. „Eu nu mai vreau să mai fie un Guvern PNL sau un Guvern al lui Klaus Iohannis, că nu a venit cu el de acasă, vreau să fie un Guvern al României. Noi am încercat, în toţi acești ani – și o vom face și în continuare cât timp vom rămâne în Palatul Victoria – să fim Guvernul României, nu Guvernul lui…Și Băsescu a zis că vrea Guvernul lui și aţi văzut ce s-a ales când a avut Guvernul lui. Deci, e bine să fie Guvernul României”, a spus Ponta la un post TV. El a adăugat că partidul care să formeze guvernul ar trebui stabilit în 2016, după alegerile parlamentare.