Creşterea porcului în gospodăriile populaţiei nu va fi interzisă, însă fermierii vor trebui respecte nişte reguli minime de biosecuritate, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu.

„Obiectivul nostru legat de ordinul pe care ­l-am pus în dezbatere publică este de găsi cea mai bună soluţie atât pentru fermieri, pentru gospodari, cât şi pentru cei care cresc porci în fermele comerciale, pentru a reduce la minimum toate cheltuielile cu privire la virusul pestei porcine africane, care ne-a costat până acum peste 100 de milioane de euro, toate aceste despăgubiri, fără să mai vorbim de pagubele colaterale pentru industrie. Deci, nu vom interzice creşterea porcului în gospodării, numai că fermierii care vor creşte porci în gospodărie vor avea nişte reguli de biosecuritate”, a spus Chioveanu.

Numărul de porci nu va fi limitat

El a precizat că limitarea creşterii unui număr de cinci porci în gospodării face parte din ordinul emis de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, înainte de a pleca de la minister, iar actualul ordin al ANSVSA vizează doar reguli de biosecuritate pentru toate tipurile de creştere.

„Am discutat două luni cu fermierii, cu cetăţenii, cu asociaţiile producătorilor de carne de porc, cu industria, şi în momentul de faţă am găsit oportun să postăm un ordin, să ne asumăm ca toţi cei care vor creşte porci să respecte nişte reguli minime de biosecuritate, nimic mai mult. Am făcut o formă draft şi acum este un proiect. În acest ordin noi nu avem nicio o limită”, a adăugat şeful ANSVSA.

Potrivit sursei citate, ANSVSA este interesată doar de a se respecta normele de biosecuritate în toate exploataţiile de creştere a porcilor din România, nu de numărul acestora, pentru a putea ţine sub control răspândirea pestei porcine africane.

Mișcarea porcinelor, interzisă

El a explicat şi motivul pentru care a fost introdus un articol prin care se prevede interzicerea creşterii porcilor în exploataţii în aer liber, articol care a creat însă numeroase confuzii şi interpretări eronate.

„Noi avem o specificitate. Se cresc porci la stâne, la cantoane silvice, iar mistreţii cu virus PPA intră în contact cu aceşti porci şi astfel virusul se duce în sat. Noi am spus că ­într-o gospodărie nu este interzisă creşterea acestor porci, ci mişcarea porcinelor vii indiferent de destinaţie. Adică ei nu mai au voie să plimbe porcii dintr-o parte în alta, pentru că duc virusul dintr-o parte în alta şi astfel noi plătim despăgubiri”, a explicat Chioveanu.

Potrivit preşedintelui ANSVSA, ordinul va rămâne în dezbatere publică 30 de zile pe site-ul Autorităţii, „până când se va găsi soluţia cea mai bună atât pentru crescători, cât şi pentru fermieri”, după care va urma o perioadă de informare a crescătorilor, însă implementarea efectivă a acestor măsuri va demara abia din 2021.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.492