Apel către autorități să transmită datele necesare întocmirii anexelor Planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare 2021-2024
În cadrul primei reuniuni din acest an a Colegiului Prefectural Ilfov, desfășurată în prezența prefectului Daniel-Tudorel Zamfir și a subprefectului Anghel Enache, colonel Costel-Cristi Tudosie, șeful Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Ilfov din cadrul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) a făcut o serie de referiri la sarcinile ce revin autorităților publice, respectiv prezentarea calendarului activităților ce urmează a se desfășura pentru întocmirea anexelor care compun Proiectul PMENA – Planul de Mobilizare a Economiei Naționale pentru Apărare, valabil pentru perioada 2021-2024.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 487
Proiectul PMENA se elaborează de către ANRSPS, împreună cu ministerele și autoritățile administrației publice în domeniu și reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni privind trecerea economiei la starea de mobilizare sau starea de război, precum și funcționarea acesteia în scopul asigurării resurselor necesare susținerii efortului de apărare. Proiectul PMENA curpinde responsabilități și sarcini obligatorii, premergătoare și pe timpul stării de mobilizare sau a stării de război, pentru autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici naționali în vederea:
- asigurării cererilor de produse și servicii stabilite și solicitate de forțele sistemului național de apărare pe timpul stării de mobilizare sau a stării de război;
- funcționării instituțiilor publice și operatorilor economici cu atribuții pe linia pregătirii pentru apărare, precum și pentru continuarea activităților economico-sociale, asigurarea repartiției resurselor de materii prime, a produselor industriale, a bunurilor alimentare, a energiei, a transporturilor, a lucrărilor publice și a comunicațiilor, conform planurilor întocmite în acest sens.
Șeful Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale (STPS) Ilfov a amintit că, potrivit Legii 477/2003, republicată, consiliile județene (CJ) și consiliile locale au obligația de a întocmi și transmite propuneri privind asigurarea consumului raționalizat al populației din aria de competență și de a întocmi, după aprobarea PMENA, programele de aprovizionare a populației județului/localității cu principalele produse alimentare raționalizate, în caz de mobilizare sau război. În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea instrucțiunilor, STPS solicită CJ întocmirea situațiilor cuprinzând necesarul estimat de produse alimentare raționalizate. În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării, CJ solicită consiliilor locale să calculeze necesarul estimat de produse alimentare raționalizate pentru populație și să transmită aceste date în termen de 10 zile. ”Am comunicat greu, au existat 2 intervenții scrise și apoi alte 2 intervenții și abia aveam 40% procent de răspuns. Într-un târziu, s-a rezolvat”, a spus colonelul Tudosie, explicând că au fost strânse toate datele privind necesarul estimat de produse alimentare raționalizate.
Totuși, acesta a făcut apel la autorități să răspundă în termenele prevăzute de lege și a precizat că, în continuare, pentru cunoașterea potențialului local/județean de asigurare a produselor alimentare ce fac obiectul consumului raționalizat trebuie identificați operatorii economici/entitățile ce produc/prelucrează/procesează/generează produse de origine animală și non-animală. Apoi, în vederea asigurării pentru Forțele Sistemului Național de
Apărare a unor posibile cereri de servicii de preparare și servire a hranei, trebuie întocmită situația cu operatorii economici – în acest caz, din Ilfov – care pot asigura servicii de preparare și servire hrană.
Este necesară, de asemenea, strângerea datelor privind posibilitățile de producție/operare ale operatorilor economici care produc sau își pot adapta producția pentru fabricarea produselor de:
– echipament militar – uniforme militare de instrucție, bocanci instrucție, diferite tipuri,
veste/căști antiglonț, complet parașută, ranițe, corturi/foi de cort, saci de
dormit;
– lubrifianți și lichide speciale – uleiuri pentru motoare, transmisii hidraulice și pentru arma-
nent, unsori pentru autovehicule, nave, aeronave, armament, antigel, lichid de frână și diferite tipuri de aditivi și a operatorilor economici care dețin materiale explozive, medicamente, produse cerealiere.
STPS Ilfov va transmite Direcției Generale pentru Probleme Speciale/ANRSPS, până pe 30 martie 2020, propunerile privind asigurarea consumului raționalizat al populației, situația
operatorilor economici/entităților din domeniul agriculturii și alimentației din județul ilfov, situația cu operatorii economici care pot asigura servicii de preparare și servire a hranei din Ilfov, lista cu potențialii furnizori de produse și servicii pentru apărare și lista cu potențialul productiv al operatorilor economici ilfoveni specializați pentru susținerea efortului de apărare.
În continuare, Inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, locotenent-colonel Dumitru Dumitriu, a prezentat Raportul de evaluare a activității IJJ Ilfov în domeniul ordinii și siguranței publice în anul 2019, precum și principalele direcții de acțiune ale instituției pentru anul 2020.
2019, un an plin pentru jandarmii ilfoveni
Referindu-se la creșterea gradului de siguranță pentru cetățenii din zona de competență și planificarea, organizarea şi executarea misiunilor în mod eficient pe toate palierele operaţionale, Inspectorul șef al IJJ Ilfov, Dumitru Dumitriu, a vorbit mai întâi despre problema fluctuației de personal în rândul jandarmilor, ”un inamic veritabil atât al actului de comandă, cât și al modului de planificare și organizare a misiunilor, fie acestea de ordine publică, de pază și protecție sau de reprezentare și protocol”.
”Cu toată această deficiență de personal (…) cu efectivele avute la dispoziție, dar și – în anumite momente și misiuni – cu sprijin din partea Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești și ale IPJ Ilfov și ISU B-IF, am reușit să executăm atât misiunile zilnice «de rutină», cât și misiunile de amploare și cu grad de complexitate”, a explicat comandantul.
Evenimente de amploare, fără incidente neplăcute
În cifre, la nivelul anului 2019, acesta a făcut referire la cele 6.575 misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice în sistem integrat (mixt și independent), cu un număr de 15.694 jandarmi, media fiind de 20 misiuni/zi cu 30 jandarmi/zi sau la cele 1.647 misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice, cu 7.082 jandarmi. Au fost date ca exemple ”Festivalul Cucilor”, din Brănești, care se desfășoară anual, în luna martie, adunare publică la care participă cete mascate din țară și străinătate și care implică un anumit grad de risc pentru jandarmi prin modul de manifestare al participanților; ”Prima evadare”, competiție de ciclism Off Road care, deși are startul în București, se desfășoară în proporție de 95% în Ilfov, având ca finish hotelul Astoria, pe malul lacului Snagov. Anul trecut, la ”Prima evadare” au participat peste 1.500 de bicicliști și 2.500 de spectatori; apoi, la ”Triatlon” Buftea au participat între 300 și 400 de sportivi; la mitingul aviatic de pe Aerodromul Clinceni, circa 7.500-10.000 de persoane; la ”Festivalul Zurlandia”, organizat la Palatul Știrbei, Buftea, de asemenea, participarea numeroasă a publicului a implicat atenție sporită din partea jandarmilor; la fel, ”Festivalul Summerwell”, în aceeași locație din Buftea, a înregistrat în jur de 10.000 de participanți zilnic, timp de 3 zile, și nu au fost probleme. Au mai fost amintite vizita Suveranului Pontif în România, cu sosiri și plecări pe/de pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă”, dar și nenumărate misiuni ocazionate de deținerea de către țara noastră a Președinției Rotative a Consiliului UE – acțiuni care au generat un consum uriaș de resursă umană la nivelul IJJ Ilfov (au fost în total – 171 de vizite oficiale, respectiv 12.404 persoane). Au mai fost amintite ”Festivalul vinului”, de la Snagov, Festivalul de Rock de la Palatele Brâncovenești – Mogoșoaia și Festivalul „Haos în pădure”, de la Cernica, dar și cele trei tururi de scrutin din luna mai (1) și din noiembrie (2), precum și campaniile electorale aferente – care au însumat misiuni pentru 1.533 jandarmi (numai pe timpul procesului electoral). Evident, au existat și manifestări sportive, unde aportul jandarmilor la realizarea unui climat de ordine și siguranță publică a fost foarte bun în zona de responsabilitate a județului Ilfov.
45.000 km adunați în misiunile de executare a mandatelor de aducere
Un palier aparte al misiunilor executate de jandarmii ilfoveni l-au constitut misiunile în sprijinul instituțiilor/entităților alături de care IJJ Ilfov colaborează pentru respectarea legilor: în sprijinul STB, ENEL, al executorilor judecătorești sau Gărzii de Mediu. Și, tot un palier aparte este cel al misiunilor reprezentate de executarea mandatelor de aducere, în anul 2019 fiind executate de jandarmii ilfoveni 1.102 astfel de misiuni. Au fost folosiți 2.213 jandarmi, ceea ce reprezintă o medie de 2 jandarmi/misiune, efectuând 44.561 km, cu un cost de 21.630 lei (calcul doar pentru deplasările auto).
Datele pentru partea de planificare, organizare și executare a activităților de prevenire și combatere a faptelor antisociale, atât independent, cât și în cooperare cu lucrători de specialitate din Poliția ilfoveană sau Inspectoratul General pentru Imigrări, la nivelul IJJ Ilfov, indică pentru anul trecut, ca rezultate: 41 acte de sesizare întocmite, cu 50 autori depistați; 2.471 de sancțiuni contravenționale aplicate, din care 98 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, 39 pentru sancționarea faptelor în legătură cu mediul înconjurător, 60 de contravenții la regimul silvic, 215 sancțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în domeniul piscicol; 30 de acțiuni preventive. Pe linie de relaţii cu publicul, în 2019, IJJ Ilfov a înregistrat 26 de petiţii, mult mai puţine decât în 2018, când au fost înregistrate 54, numărul reclamaţiilor la adresa cadrelor unităţii fiind de 15.
La nivel de unitate, IJJ Ilfov are în grijă 22 de obiective – judecătorii, parchete, Tribunalul Ilfov, Trezoreria Ilfov, obiective ANRSPS, Instituția Prefectului și alte obiective de importanță deosebită, precum IFIN-HH sau ELI-NP.
Bogdan Enescu, recunoștința colegilor
Pe 30 ianuarie 2020, jandarmii ilfoveni au prezentat ”Raportul de evaluare a activităţii IJJ ”Lascăr Catargiu” Ilfov pentru anul 2019”, la sediul unității, în fața colonelului Bogdan Enescu, împuternicit Inspector general al Jandarmeriei Române (fost inspector șef al IJJ Ilfov), prefectului județului Ilfov, Daniel – Tudorel Zamfir, comisarului șef de Poliţie Doru Marius Iacobuș, inspector șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov și a reprezentanţilor instituţiilor publice și militare din Ilfov. Conducerea IJJ Ilfov a oferit o plachetă colonelului Bogdan Enescu, prin care a fost exprimată recunoștința ”pentru sprijinul constant și consistent manifestat prin managementul participativ pe timpul desfășurării actvităţii, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov”.