O scenă mai puţin obişnuită a avut loc în minutul 74 al meciului dintre Pandurii şi Concordia Chiajna, pierdut de formația ilfoveană. La scorul de 2-1 pentru gorjeni, tehnicianul ilfovenilor, Ilie Stan, a decis să forţeze egalarea cu un jucător ofensiv în locul unui fundaş central, aşa că antrenorul l-a introdus în minutul 73 pe fiul său, Daniel Stan, în locul fundaşului Florin Ilie şi a aşteptat de la acesta să aducă plusul de care avea nevoie echipa sa la mijlocul terenului. Nu au trecut însă nici două minu-te de la intrarea în teren a lui Stan jr. că acesta a şi fost nevoit să iasă din meci după o intrare dură cu talpa, asupra gleznei lui Alexandru Maxim, fotbalistul fiind elimi-nat direct cu roșu. Imediat după eliminarea fiului său, Ilie Stan a contestat şi el vehement decizia arbitrului şi a sfârşit în acelaşi mod, fiind trimis în tribune. Până la ur-mă, scorul final a rămas 2-1, deși ilfovenii fuseseră cei care deschiseseră scorul încă din minutul 2, prin Welington.
“I-a dat direct roşu în loc să-i dea galben! Cu arbitrii ăştia să facem noi treabă? Când l-am întrebat de ce a dat roşu, m-a trimis în tribună. Din cauza arbitrului Istrate am pierdut noi acest meci, a judecat câteva faze în defavoarea noastră şi nu am mai avut acelaşi elan. Au jucat copiii mei, cred că plecam cu un punct de aici dacă eram mai atenţi”, a spus Ilie Stan după meci.
Ilfovenii – rezultate pe bandă rulantă:
Liga a II-a, seria I-a, etapa a XIII-a: CS Otopeni – FC Botoșani 2-2, Chindia Târgoviște – ACS Buftea 2-3.
Liga a III-a, etapa a XII-a: Viitorul Domneşti – CS Tunari 5-2, CS Afumaţi – CS Vişina Nouă 0-0, FC Caracal – Inter Clinceni 0-1, CS Baloteşti – FC Voluntari 2-1, FCM Alexandria – CS Ştefăneşti 1-3, Concordia II Chiajna – ACS Berceni 0-0, Progresul Cernica a stat.
Liga a IV-a Ilfov, etapa a XII-a: CS Popești Leordeni – Pescărușul Grădiștea 2-2, Codrii Moara Vlăsiei – CS Ștefănești II 2-1, AS Glina – ASC Măgurele 2-2, Voința Periș – AS Ciorogârla 4-2, Vulturul Pasărea – Viitorul Dragomirești 4-3, Viitorul Petrăchioaia – CS Corbeanca 1-6, CS Snagov – Viitorul Găneasa 9-1.