Decembrie, luna cadourilor. Ca în fiecare an, prin grija preoților din Protoieria Ilfov Nord, Crăciunul a fost un moment magic, plin de dragoste, de minunate daruri materiale și spirituale și pentru copilașii crescuți fără mângâierea părintească la Centrul de Plasament Nr. 5, din Periș.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 483, ediția print

Știind că acești înge­rași pentru care familia înseamnă asistența socială au o permanentă durere în suflet, preoții Protopopiatului Ilfov Nord au dorit să le ofere, din nou, un Crăciun de poveste, cu daruri care mai de care mai frumoase și clipe de bucurie cât mai numeroase. Luând urma florilor dalbe și căutând lin dulcele fior al familiei sacre, în dimineața zilei de 23 decembrie, părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, și părintele secretar Ionuț Doroșenco i-au vizitat pe micuți la ei acasă, la centru. Încărcați cu daruri ca niște adevărați părinți spirituali, s-au rugat pentru ei în colinde, dându-le vestea cea mare a Nașterii Domnului. Acesta a fost momentul în care, copiii de la Centrul de Plasament Nr. 5 din Periș au pătruns în lumea magică a Sărbătorilor de Iarnă, lăsându-se purtați de valul de îmbrățișări, felicitări și daruri minunate, izvorâte din dragostea părinților duhovnicești față de ei.

Emoție și bucurie, dragoste și veselie

Încântați de oaspeți, copilașii i-au primit cu mare bucurie și recunoștință. S-au strâns cu toții în jurul bradului împodobit cu globuri și ghirlande luminoase și au dat viață celei mai frumoase povești de Crăciun, Nașterea Domnului. I-au colindat cu vocile lor îngerești și ­le-au urat sărbători fericite, dăruindu-le preoților, din suflete de copii, cele mai frumoase urări. Este adevărat că mai au dorințe care poate nu li se vor îndeplini niciodată pentru că povestea lor de viață este mai complicată. Dar chiar și așa, nu a existat ceva mai frumos și mai înălțător decât bucuria care se putea vedea în ochii acestor copii când au primit o îmbrățișare caldă, un zâmbet senin, un gând bun și un dar frumos din partea unor oameni atât de speciali, cum sunt oamenii Bisericii.

“Pentru noi, bucuria acestor copii minunați este adevăratul dar de Crăciun. Copiii sunt sinceri și nu există nimic mai de preț decât zâmbetul și bucuria lor. Ei trebuie iubiți. Au nevoie de iubire, iar noi asta încercăm să le oferim prin acțiunile noastre. Căci a dărui înseamnă a iubi, a lăsa un crâmpei din sufletul propriu, altor suflete. Ne mai dorim să-i învățăm să fie darnici și să-i iubească pe cei din jur. Iar iubirea, bunătatea, mărinimia și compasiunea care inundă inima cu pacea celestă se învață încă din fragedă pruncie și vor rămâne în sufletul lor pentru totdeauna, pentru că devin modul lor de viață. Ne rugăm pentru ei ca Bunul Dumnezeu să-i ocrotească, să le împlinească sufletul și viața și să le dăruiască multe momente frumoase. Noi îi iubim, le oferim atât cât putem și-i asigurăm că nu vor fi niciodată singuri. O parte din ceea ce le-am dăruit astăzi, am achiziționat din Fondul Filantropia al Protoieriei Ilfov Nord, care este destinat cu precădere cazurilor sociale și medicale. O altă parte din produse ­le-am achiziționat din sponzorizări. Pentru că dulciurile și fructele sunt adorate de cei ­mici, le-am umplut pachetele cu o varietate de delicii dulci. Am reușit să le luăm și gecuțe, de care vor avea nevoie ca să înfrunte frigul iernii. Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat și de data aceasta să aducem magia Crăciunului în rândul copiilor crescuți fără ocrotirea părintească.

Aducem mulțumiri companiilor care ne-au ajutat cu sponsorizări, preoților din parohii și colegilor noștri din Protoierie, în special părintelui Petruș Boboc, doamnei economist Ruxandra Zarna Enescu și doamnei magazioner Elena Nițu, care ­s-au implicat foarte mult în organizarea și buna desfășurare a acestei campanii”, ne-a spus părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord.