“Descentralizarea este cel mai bun lucru care se poate face pentru cetăţeni”, a declarat la finele săptămânii trecute, preşedintele Comitetului Regiunilor (CoR), Ramon Luis Valcarcel Siso, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în prezenţa vicepremierului Liviu Dragnea.
“Descentralizarea, după părerea noastră, este cel mai bun lucru care se poate face pentru apropierea de cetăţean. Este eliminată birocraţia şi este generată bunăstare. Noi, cei din Comitetul Regiunilor, apreciem foarte mult această iniţiativă a României. (…) Acest proces de o mare anvergură, este poate unul dintre cele mai curajoase proiecte pe care le poate pune în aplicare un guvern. Presupune implicarea tuturor, nu e un proces care poate fi dus la capăt doar de către politicieni, de aceea mă bucur că sunt implicaţi şi profesori universitari, sociologi, etc.”, a mai afirmat oficialul CoR.
Ramon Luis Valcarcel Siso a ţinut să facă şi câteva recomandări, potrivit cărora o administraţie eficientă şi descentralizată trebuie să se bazeze pe principiul subsidiarităţii, iar autonomia locală trebuie să se realizeze prin alegerea democratică a autorităţilor publice locale şi să aibă în vedere aşteptările şi cererile cetăţenilor din fiecare regiune. De asemenea, descentralizarea administrativă trebuie însoţită de descentralizarea resurselor financiare: succesul întregului proces este condiţionat de acest factor. “Statul trebuie să garanteze un cost real al serviciilor pentru cetăţeni, care trebuie să fie peste tot acelaşi. Altfel, unii oameni politici vor dori să ofere servicii mai bune celor care i-au ales, însă costurile acestora vor fi suportate de toată ţara – în acest fel, nu vom mai putea controla deficitul public, iar datoriile vor fi din ce în ce mai mari. În acelaşi timp, controlul deficitului public nu trebuie să scadă calitatea serviciilor oferite cetăţenilor de către stat – de aceea trebuie stabilit un cost uniform al serviciilor: un pat de spital trebuie să aibă acelaşi cost în orice regiune, acest lucru trebuie să fie garantat de către stat”, a explicat preşedintele CoR.
În ce priveşte modelul optim al regionalizării, Ramon Luis Valcarcel Siso consideră că sistemul cel mai bun este cel care ia în considerare caracteristicile ţării şi nevoile ansamblului populaţiei şi că, pentru realizarea procesului de regionalizare-descentralizare, trebuie să se facă apel şi la resursele europene: “În proiectul de regionalizare-descentralizare să aveţi în vedere şi resursele puse la dispoziţie de UE, nu doar cele naţionale. Acest proces trebuie să fie rezultatul unui efort comun, al României şi al Uniunii Europene”, a concluzionat oficialul.