 Peste 40% din suprafața județului Ilfov a fost cadastrat sau are în finanțare sau în derulare lucrări de cadastrare

Cadastrul sistematic este un proces complex, în care măsurătorile, apreciază specialiștii cadastriști, sunt doar ”vârful icebergului”, iar provocările apar la identificarea amplasamentelor și la stabilirea legăturii acestora cu actele de proprietate.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) continuă cadastrarea cu fonduri europene până în anul 2027, în 3 moduri: finanțare pentru contracte încheiate între OCPI și UAT-uri, cofinanțare pentru contracte de prestări servicii încheiate din buget propriu între UAT și prestator și conform Legii 338/2023, începând cu 1 ianuarie 2024, proiectul de cadastrare gratuită pentru cetățeni, va beneficia în continuare de fonduri europene, fiind inclus în Programului Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) 2021-2027.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 739, ediția print

În Ilfov, lucrări sistematice de cadastru desfășurate în unităţile administrativ teritoriale cuprinse în Programul Naţional de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), la nivelul anului trecut, potrivit bilanțului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Ilfov, reprezintă recepția și deschiderea de noi Cărți Funciare pentru 16.643 de imobile.
În 2024, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Ilfov a monitorizat implementarea a 63 de contracte de finanțare, semnate în anii 2022 și 2024, având ca scop înregistrarea sistematică a proprietăților din județ, în cadrul PNCCF. Localitățile incluse în program sunt: Afumați, Balotești, Berceni, Bragadiru, Buftea, Cernica, Chitila, Ciolpani, Ciorogârla, Cornetu, Dascălu, Dărăști-Ilfov, Dobroești, Domnești, Găneasa, Glina, Grădiștea, Gruiu, Jilava, Moara Vlăsiei, Nuci, Periș, Petrăchioaia, Popești-Leordeni, Snagov, Voluntari.
S-au finalizat contractele de prestări servicii semnate în cadrul etapelor VII și VIII de finanțare din cadrul PNCCF. În cazul contractelor de prestări servicii încheiate de unitățile administrativ-teritoriale din buget propriu pe sectoare cadastrale sau pe întreg teritoriul administrativ – OCPI Ilfov a urmărit, anul trecut, respectarea graficului de prestare a
lucrărilor de înregistrare sistematică ce au făcut obiectul a 9 contracte de prestări servicii încheiate din buget propriu, pe sectoare cadastrale sau pe întreg teritoriul administrativ, de către UAT: Brănești, Cernica, Corbeanca, Domnești, Găneasa, Glina, Moara Vlăsiei, Ștefăneștii de Jos, Tunari.
În 2024, s-au finalizat contracte de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale, finanțate din bugetele proprii ale UAT-urilor: Brănești, sectoare cadastrale: 3, 12, 13, 15, Corbeanca, sectoare cadastrale: 4, 10, Domnești, sectoare cadastrale: 29, 31, 53.

Numărul total estimat de imobile potrivit contractelor de prestări servicii aflate în derulare pănă la acest moment este de 46.577 din care 31.027 imobile finanțate de ANCPI și 15.550 imobile finanțate din fonduri proprii ale unităților administrativ-teritoriale.
”După experiența căpătată în urma finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare (Finanțarea 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 10), primarii localităților ilfovene au văzut beneficiile și s-au pregătit pentru următoarele contracte de înregistrare sistematică, observând un trend crescător pentru cele din fonduri proprii ale UAT-urilor. Având în vedere
specificul județului Ilfov – în care există mult teren intravilan construit sau localități în care nu mai există teren extravilan, mulți edili au încercat să încheie contracte din bugetul localității. Așadar, avem în acest moment contracte încheiate din bugetul UAT pe sectoare cadastrale, dar și contracte încheiate pe întreaga UAT”, a afirmat Ruxandra Ghiba, director
OCPI Ilfov.
În cadrul etapei XII de finanțare, s-au încheiat 20 de contracte, în 2024, și pentru ele s-au semnat toate contractele de prestări servicii, până la sfârșitul lunii ianuarie 2025.
Până la mijlocul lunii trecute, în evidențele OCPI Ilfov erau fie finalizate, fie fac obiectul contractelor de finanțare – un total de 131.492 imobile, reprezentând aproximativ 41,26% din suprafața județului. În anul 2024, s-a efectuat predarea către beneficiari (UAT-uri) a extraselor de carte funciară și plan cadastral în vederea înmânării acestora către proprietari, lucrări de înregistrare sistematică finalizate pe sectoare cadastrale, pentru
UAT Balotești, Berceni, Brănești, Bragadiru, Buftea, Ciolpani, Ciorogârla, Cornetu, Corbeanca, Dărăști-Ilfov, Dascălu, Dobroești, Domnești, Glina, Grădiștea, Gruiu, Jilava, Moara Vlăsiei, Nuci, Periș, Petrăchioaia, Snagov.

Beneficiile PNCCF

În cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară se înscriu gratuit toate imobilele din România în Cartea Funciară, conform situației reale din teren, inclusiv imobilele aflate în posesie fără acte. Se înscrie suprafața împrejmuită rezultată din măsurători, indiferent de suprafața din acte; se înscrie categoria de folosință conform realității din teren; se dezbat gratuit succesiuni și sunt eliberate certificatele de moștenitor; toate construcțiile existente se intabulează așa cum se găsesc ele în teren, fără a fi nevoie de autorizație pentru construire, extindere, actualizare. Conform art. 15, al. 1 din legea 7/1996, “de la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu, registrele de transcripţiuni şi
inscripţiuni, cărţile funciare şi orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se vor înlocui, pentru sectoarele cadastrale respective, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare. Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric. Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza
legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare îşi pierd valabilitatea”.

Un cadastru corect – o investiție strategică

Așadar, investițiile în cadastru nu sunt doar o cheltuială, ci reprezintă investiții strategice, cu multiple beneficii, printre care:
 atragerea de investiții – pentru că un cadastru care reprezintă realitatea este un factor important în atragerea de investiții și, în consecință, dezvoltarea economică a zonei;
 îmbunătățirea planificării urbanistice – datele cadastrale sunt esențiale pentru o planificare urbanistică eficientă și pentru gestionarea durabilă a resurselor naturale;
 creșterea veniturilor la bugetul local – un cadastru actualizat permite o evaluare corectă a imobilelor și, implicit, creștere a veniturilor din impozite și taxe;
 dezvoltarea infrastructurii – construcția sau modernizarea drumurilor, rețelelor edilitare și a altor sectoare de infrastructură este facilitată de existența unui cadastru corect;
 atragerea de noi afaceri – zonele cu un cadastru bine pus la punct sunt mai atractive pentru investitorii care doresc să dezvolte proiecte industriale sau comerciale;
 creșterea valorii proprietăților – imobilele înregistrate în cadastru au o valoare de piață mai mare și sunt mai ușor de vândut;
 clarificarea limitelor de proprietate
”Buna colaborare între toți factorii implicați în derularea acestor contracte, precum și prezența proprietarilor la punctul în care comisia de soluționare a cererilor de rectificare își desfășoară activitatea pe perioada afișării publice a documentelor tehnice ale cadastrului sunt importante – pentru a obține o lucrare corectă, în conformitate cu situația juridică la zi a actelor de proprietate. Beneficiul major al lucrărilor de înregistrare sistematică este reprezentat de fixarea amplasării exacte a imobilelor. Iar beneficiile înregistrărilor sistematice de cadastru se răsfrâng și asupra unor domenii de activitate pentru care identificarea imobilelor este extrem de importantă”, a concluzionat Ruxandra Ghiba.

Peste 1,5 milioane de proprietăți, înregistrate gratuit pentru cetățeni, în 2024, la nivel național

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat, în 2024, gratuit pentru cetățeni, 1.529.299 de proprietăți. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile și din bugetele primăriilor.
ANCPI a finalizat, anul trecut, lucrări de înregistrare sistematică în 72 de unități administrativ-teritoriale (UAT), precum și în sectoare cadastrale, cu o suprafață de peste 1,2 milioane ha.
Până la 31.12.2024, ANCPI a finalizat lucrările de cadastru în 297 de UAT-uri, având o suprafață de 6.488.300,32 ha. Dintre acestea, 171 de comune au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară prin proiectul major ”Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat în cadrul Axei prioritare 11 a POR 2014-2020 și continuat în cadrul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).
Astfel, până la data menționată, prin programele derulate, ANCPI a deschis, gratuit pentru cetățeni, peste opt milioane de noi cărți funciare. Din totalul de 9,54 milioane ha de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenţiei de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 8,11 milioane ha (84%). În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru pe o suprafață de peste șase milioane de hectare, în 511 comune, dintre care 474 beneficiază de fonduri europene.
Reamintim că ANCPI este beneficiarul proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro. Proiectul major a fost finanțat, până în decembrie 2023, prin POR și a fost etapizat. Faza II a proiectului este finanțată prin PoCIDIF 2021-2027.