Soliditatea economiilor din Europa Centrală și de Est va contribui la aprecierea monedelor din regiune, inclusiv a leului, în 2015, după scăderile înregistrate în ultimele săptămâni, potrivit unui sondaj realizat de Reuters în rândul analiștilor.
Chiar și așa, inflaţia scăzută din Europa va continua să reprezinte un risc pentru monede, prin alimentarea așteptărilor de reducere a dobânzilor de către băncile centrale, consideră analiștii.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis să reducă rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 2,5% pe an, nou minim istoric, concomitent cu îngustarea coridorului simetric format din ratele dobânzilor facilităţilor permanente la 2,25 puncte.
Măsura a fost anticipată de majoritatea analiștilor, inflaţia fiind sub ţinta BNR, și a declanșat speculaţii că Polonia și Ungaria vor proceda la fel.
Cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut miercuri cu 0,22 de bani, la 4,4960 lei/euro.
Referinţa a urcat marţi cu 0,09 bani, la 4,4982 lei/euro. Un nivel mai ridicat a fost înregistrat, la fel ca pentru ședinţa de luni, pe 19 martie 2014, când euro a fost cotat la 4,4997 lei. În debutul anului 2014, cursul a urcat spre 4,55 lei/euro.
Zlotul a atins în ultimele săptămâni cel mai redus nivel din ultimii doi ani și jumătate, iar forintul un minim al ultimilor trei ani, în raport cu euro, datele economice indicând încetinirea creșterii economice. Între timp, ambele monede au recuperat parţial pierderile, dar persistă riscul ca preţurile scăzute ale petrolului să menţină negative ratele inflaţiei, încălcând ţintele băncilor centrale.
Forintul s-ar putea aprecia cu 3,2% în acest an, la 310 unităţi pentru un euro, leul cu 2,2%, la 4,4 unităţi, pentru un euro, iar coroana cehă cu 1,1%, la 27,375 unităţi.
Estimările de creștere economică de circa 3% în Ungaria și Polonia, în 2015, contrastează cu stagnarea zonei euro. Soliditatea balanţelor de plăţi și nivelul relativ ridicat al dobânzilor ar putea susţine aprecierea forintului și a zlotului, consideră Radomir Jac, analist la Generali Investments CEE.