Pe 28.11.2018, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Ilfov au avut loc ceremonialul militar și religios dedicat prezentării și sfinţirii noului drapel de luptă al unităţii și adunarea festivă a cadrelor.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 432
Au fost prezenți prefectul și subprefectul județului, Marius Cristian Ghincea și Laurenția Georgeta Tortora, inspectorul general al Jandarmeriei Române, col. Ionuț Cătălin Sindile,
reprezentanți ai Poliției Române, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, Direcției Generale de Protecție Internă, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Universității Naționale de Apărare – Carol I, Parchetelor etc.), dar și col.(r) Florian Cișmașu, fostul comandant al unității timp de 17 ani, cel care a primit, în anul 1997, drapelul de luptă al Jandarmeriei ilfovene.
Revenirea acvilei încoronate, înlăturată în 1947 de către comuniști
”Simbolurile naționale ale României – drapelul național, ziua națională, imnul național, stema și sigiliul reprezintă coordonatele perene ale națiunii române și statului român. (…) Drapelul de luptă al unităţii noastre este simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare. El reprezintă trecutul glorios de luptă al poporului român – pentru libertate naţională şi tradiţiile de luptă ale unităţii, amintind fiecărui militar datoria sfântă de a servi patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României. Drapelul de luptă al IJJ Ilfov a fost atribuit de către președintele României Emil Constantinescu prin Decretul Prezidențial 8/20.01.1997 și a fost înmânat festiv, pe 24.01.1997, comandantului unității. Sub acest stindard, personalul unității care a servit sub drapel până în prezent a îndeplinit cu succes numeroasele misiuni încredințate – de la misiunile curente de pază, ordine publică și intervenție până la misiunile în teatrele de operațiuni din Kosovo și Afganistan. (…) Structura de Jandarmerie a unității administrativ-teritoriale Ilfov este una dintre cele mai vechi din Jandarmerie. În urma cercetărilor efectuate în Arhivele Naționale ale României, Fondul Ministerului de Interne – anul 1894, am constatat
că în dosarele 11 și 12, în care se găseau Decretele Regale de numire prin care se înființau Companiile de jandarmi rurali și erau numiți ofițerii la comanda acestora, se afla și Înaltul Decret Regal 2.799/15.07.1894, prin care locotenentul Alexandru Cociu a fost numit la Compania de Jandarmi Rurali Ilfov. Prin urmare, în urma documentației întocmite, 15
iunie a fost stabilită ca zi a unității ilfovene, iar în 2014, Inspectoratului ilfovean i-a fost atribuită denumirea istorică ”Lascăr Catargiu”. În 2015, la propunerea Comisiei de heraldică a MAI, pentru IJJ Ilfov s-a atribuit însemnul heraldic – toate acestea constituind elemente de identitate istorică și instituțională. În 2016, în conformitate cu prevederile Legii 146 pentru modificarea Legii 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, acvila încoronată a revenit pe stema țării!”, a declarat col. Bogdan Enescu, inspector șef IJJ Ilfov.
Avansări în grad și recompense
În partea a doua a evenimentelor, după ceremonialul militar și religios de prezentare a noului drapel, în sala de festivități a IJJ Ilfov, cadrele militare ilfovene care s-au distins prin modul de executare a misiunilor încredințate, au obținut rezultate deosebite în îndeplinirea atribuțiilor și au avut o comportare demnă și meritorie au fost recompensate cu înaintarea în gradul militar următor înaintea expirării stagiului minim, diplome de merit, mulțumiri, felicitări și citare prin Ordin de zi pe unitate.