Chiajna are încă statutul de comună, dar realitatea este cu totul alta. Dezvoltarea imobiliară, fără precedent în județul Ilfov, a făcut ca pe teritoriul acestei UAT să locuiască, în prezent, conform unor estimări ale administrației locale, câteva zeci de mii de oameni. Dacă facem un calcul luând în considerare numărul unităților locative, se poate estima că în noile cartiere ale Chiajnei își duc traiul circa 60-70.000 de cetățeni.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 570

O povocare teribilă pentru administrația comunei, care a trebuit să rezolve multiplele necesități ale acestor oameni. Aceștia au nevoie de utilități, drumuri asfaltate și, nu în ultimul rând, de unități de învățământ pentru copiii din comunitate.

O provocare pe care edilii comunei au privit-o cu responsabilitate și au căutat soluții. Soluții pe care le-au găsit, în urma unor eforturi concertate în acest sens.

Astfel, s-a născut un proiect care va rezolva în mare măsură necesitatea unor unități de învățământ la cele mai înalte standarde pentru mai mult de 1.000 de copii ai noilor familii ale comunei, și nu numai.

Este vorba de cons­truirea unui campus școlar în Roșu, în imediata vecinătate a cartierului Militari Residence, care va cuprinde o grădiniță, o școală, o sală și un teren de sport.

În momentul de față, lucrările se află ­într-un stadiu avansat de execuție, astfel că, anul viitor, copii vor putea călca pragul noilor unități de învățământ.

Proiectul a fost inițiat în urma unor documentări amănunțite

Despre cum s-a născut proiectul campusului școlar am primit amănunte de la inițiatorului acestuia, primarul comunei Chiajna, Mircea Minea.

Primele demersuri au fost realizate încă din anul 2016, când unul dintre consilierii locali a întreprins un sondaj în rândul noilor locuitori ai comunei.

„Un consiler de-ai noștri, de la ALDE, și anume Ion Ardeleanu, a depus o muncă titanică, împreună cu alți 4-5 colegi de partid. Aceștia au mers în cartierul Militari Residence, din apartament în apartament, și au realizat un recensământ pentru a afla câte familii sunt, câți copii au acestea  și ce vârste au aceștia. Toată munca titanică a stat la baza demarării acestui proiect al campusului școlar. Toată documentația care a rezultat în urma demersului respectiv a ajuns la mine și astfel am avut posibilitatea să plecăm de la niște date concrete, conforme cu realitatea existentă în zonă. A fost o întreprindere absolut necesară, având în vedere că cele două școli din comuna Chiajna sunt suprasolicitate. A urmat apoi achiziția terenului, cu fonduri din bugetul local, după care s-au făcut demersuri pentru obținerea finanțării din fonduri europene, circa 11 milioane de euro. Proiectul a fost acceptat, dar a existat o întârziere de circa 2 ani, până au existat fondurile necesare și am fost nevoiți să așteptăm execuția bugetară următoare.

Până s-a întâmplat acest lucru, noi nu am pregetat și am demarat investiția cu fonduri din bugetul propriu. Ulterior, am primit și banii solicitați de la UE”, ne-a spus primarul Mircea Minea.

Ca o concluzie, edilul a ținut să reitereze o zicală des folosită de români, precizând că, pentru el, ea a stat la baza acestui proiect: „Ai carte, ai parte!” Iar pentru a aveacarte, trebuie să și creezi condițiile necesare pentru studiu. Lucru pe care primarul Mircea Minea l-a făcut pe deplin, dovada fiind campusul care se edifică în acest moment în comuna Chiajna!

Grădinița va avea o capacitate de 200 locuri

Așa cum precizam mai sus, una dintre unitățile de învățământ ale campusului va fi o grădiniță. Ea este proiectată pentru a găzdui 10 grupe, cu o capacitate totală de 200 de copii, care vor avea accese separate pentru personal, respectiv pentru copii, precum și un acces tehnic, conform normelor în vigoare.

Pe lângă cele 10 săli, va fi creat un spațiu pentru dezvoltarea unor anumite activități educative, cum ar fi piese de teatru, scenete, vizionare de documentare și filme educative, cu rol în dezvoltarea imaginației și a comunicării. Acest spațiu va fi folosit, totodată, pentru organizarea de serbări și evenimente. Grădinița va beneficia și de un cabinet medical, precum și de o sală multifuncțională care va fi folosită și ca sală de mese.

Potrivit proiectantului, se „va pune accent pe realizarea unei grădinițe primitoare, cu o imagine axată pe bunăstarea psihologică și fizică a copiilor care vor beneficia de serviciile acesteia. În acest scop se vor folosi materiale calde pentru pardoseli, culori naturale, calde, la interior, spații cu proporții umane, nu monumentale, care vor crea confort pentru copii.”

Clădirea grădiniței are forma literei L, cu parter și etaj parțial, și o arie utilă de 1.817,81 mp. De asemenea, vor fi amenajate alei pietonale, alei de acces pentru autospeciale, precum și o parcare pentru cadrele didactice. Totodată, va fi realizată o platformă pentru activități exterioare acoperită cu tartan, o suprafață antitraumă.

 

 

La școala din campus vor învăța circa 1.000 de elevi

Așa cum arătam mai sus, în campus se cons­truiește și o școală, cu 16 clase, pentru o capacitate estimată de 1.000 de copii, care vor învăța în două schimburi de câte 500 de elevi. Șșcoala va fi dotată și cu un laborator de fizică-chimie, unul de biologie și două laboratoare de informatică.

La demisol, este amplasată o sală de festivități, dar și un bufet, unde elevii își vor putea petrece pauzele. Totodată, biblioteca și o sală de lectură va fi tot la demisol.

Proiectul are în vedere și asigurarea sănătății fizice a elevilor și, în acest scop vor fi amenajate două cabinete, unul medical iar celălat stomatologic.

De asemenea, potrivit proiectantului, „diversitatea cursurilor va fi susținută de amplasarea unor ateliere în care se vor putea organiza cursuri, cercuri literare sau ateliere de creație.” Totodată, precizează proiectantul, „se va pune accent pe crearea unui spațiu pentru dezvoltarea unor activități educative.”

Clădirea va avea un regim de înălțime format din demisol, parter și etaj. Va exista și o curte interioară, concepută ca un spațiu de tranziție intermediar între zona exterioară și cea interioară, unde se vor putea asigura atât festivități desfășurate în aer liber, cât și activități specifice recreațiilor.

Aria construită a școlii este de 1.488,15 mp, iar aria utilă măsoară 3.493 mp.

„Mens sana in corpore sano”

Celebrul dicton latin, „minte sănătoasă în corp sănătos”, nu a fost ignorat de administrația locală și, implicit, de proiectant.

Astfel, pentru desfășu­rarea în condiții optime a orelor de sport, campusul va beneficia și de o sală și un teren de sport.

Sala de sport, cu o arie utilă de 1.102,44 mp, va avea un parter înalt și un etaj și va fi dotată cu instalații sanitare, instalații de încălzire, de ventilare-climatizare, de stingere cu hidranți și instalații de detectare, alarmare și de avertizare la incendii.

Sala de sport va fi dublată și de un teren de sport în aer liber, cu o suprafață de 1.056 mp, care va fi acoperit cu tartan pe o suprafață de  924,20 mp. Aici, elevii vor putea juca minifotbal, baschet și tenis, terenul fiind trasat corespunzător pentru practicarea tuturor acestor sporturi.

Așadar, proiectul pe care vi l-am descris a intrat, cum se spune, „în linie dreaptă”. Lucrările se desfășoară la capacitate maximă și sunt toate premisele ca, în circa 5-6 luni, campusul să fie predat „la cheie”, astfel încât copiii din noile cartiere ale comunei să pășească pragul celor două unități de învățământ, după estimările constructorului, în primăvara anului viitor.