O discuţie cu primarul comunei Domnești este ca o pilulă de optimism, căci Ninel Boșcu are prospeţimea caracteristică unui primar la primul mandat, obţinut în ale-gerile din iunie 2012. Încă emoţionat atunci când oficiază căsătoriile civile, Ninel Boșcu își asumă originea, transformând-o inteligent în armă cu care a câștigat eșarfa tricoloră de primar.
Așa cum este menţionat pe site-ul primăriei, comuna Domnești a fost cunoscută pentru prima oară în 5 iulie 1589 la Târgoviște, capitala Ţării Românești.
Urme ale vieţii boierești se mai găsesc și astăzi în comună prin câteva case ajunse într-o situație nu foarte fericită din punct de vedere estetic dar și în biserica ridi-cată la 1600.
Nimic fără Dumnezeu
„În campania electorală am promis oamenilor din Domnești că mă voi ocupa în mod special de cele 4 biserici și nu aș putea să nu mă ţin de cuvânt”, povestește emoţionat Ninel Boșcu, născut și crescut în comuna Domnești. „Pentru mine e foarte importantă privirea acelor oameni lângă care am crescut și care în iunie m-au ales pe mine și nu pe contracandidatul meu. De aceea, printre primele realizări de după alegeri punctez lucrările de la capela bisericii Izvorul Tămăduirii, repararea gardurilor de la biserica Sfinţii Mihail și Gavriil care va intra oricum în reparaţii capitale, repararea bisericii Sf. Spiridon. Anul 2013 este anul bisericii Sf. Parascheva ridicată la 1600, biserică ce stă încă mândră și își primește credincioșii și astăzi”.
Amabil, domnul viceprimar, Ștefan Costel, ne a povestit în timpul vizitei prin comună că, de fapt, biserica Sf. Parascheva a fost reparată, însă fără respectarea nor-melor privind monumentele istorice, în sensul că frescele exterioare pictate în vremea domnitorului Caragea Vodă, au fost acoperite pur și simplu. Adevărat masacru al istoriei, spunem noi.
Program social pentru bătrâni
La o populaţie de 8600 de locuitori recenzaţi, în comuna Domnești există 807 pensionari cu venituri sub 700 de lei, adică 10% din totalul populaţiei.
„Pentru acești oameni în vârstă faţă de care am un deosebit respect, am creat cu aprobarea Consiliului local un program social de ajutorare care, dacă ne ajută Cel de Sus, ar trebui să fie operaţional începând cu 1 noiembrie 2012. Avem aprobate pachete sociale cu alimente (zahăr, ulei, orez, mălai, un pui) pentru acești oameni în vârstă, totul este să găsim modalitatea de a angaja oamenii necesari care să lucreze la împachetarea alimentelor. Ca în orice administraţie locală, și primăria Domnești se confruntă cu lipsă de personal în sensul că din 48 câţi prevede organigrama, avem numai 21 de angajaţi”. Desigur, este vorba, de fapt, de calea legală pentru a an-gaja oamenii necesari desfășurării programului social.
Da, transportul este gratuit pentru elevi și studenţi
De la discuţiile aprinse de prin 2009 în privinţa transportului, s au schimbat lucrurile în Domnești și, așa cum spune primarul Ninel Boșcu, astăzi 400 de elevi și studenţi pot merge la școală gratuit. Să recunoaștem, este un ajutor deosebit la nivelul unei primării care nu are buget foarte mare, nu-i așa?
De altfel, tot pentru încurajarea învăţământului, primăria comunei Domnești acordă burse sociale acelor elevi care provin din familii defavorizate, 20 de burse de merit și 10 burse excepţionale pentru olimpicii care au făcut ca la nivel de ţară să se audă și de comuna Domnești, jud. Ilfov la competiţiile de matematică și geografie.
Cât privește grădiniţa, primarul Boșcu spune că aceasta trebuie reconstruită după norme europene pentru că actualele condiţii nu mai fac parte din anul 2012.
„Îmi doresc să văd dimineaţa șosele măturate și udate”
Bugetul unei primării nu este niciodată suficient pentru a satisface toate cererile și necesităţile unei comunităţi. Este cazul și comunei Domnești unde, din acest motiv, s-a înfiinţat o societate cu răspundere limitată având ca asociat unic Consiliul local Domnești care, speră primarul Boșcu, va începe să funcţioneze începând cu 1 noiembrie. „Aprobările pentru un astfel de SRL au durat mult, practic din vară de când am fost ales. Desigur, știam din experienţa de viceprimar că nu vom putea nicio-dată să avem de toate în comună, din lipsă de bani”, precizează Ninel Boșcu.
Practic, acest SRL va asigura forţa de muncă necesară diverselor lucrări absolut necesare în comună: întreţinerea drumurilor, deszăpezirea lor, îngrijirea spaţiilor verzi, măturatul principalului drum și a celor laterale. SRL-ul nu se va ocupa, de exemplu, de repararea drumurilor, de introducerea apei și de canalizare care sunt cu-prinse ca și în alte comune în programul ADIA pentru care comuna Domnești și satul Ţegheș au beneficiat de 17,5 milioane euro.
„Ce vrem noi cu acest SRL? Să nu mai plătim altor societăţi dinafara comunei pentru diverse lucrări de care comunitatea are nevoie. SRL-ul nu este gândit pentru a avea profit, în niciun caz, iar pentru investiţii s-au alocat 3 miliarde de lei din care s-au cumpărat mașini și utilaje. Atât! Alţi bani de la bugetul local nu se dau. Vrem ca oamenii de aici din comună să se ocupe și astfel să evităm cheltuieli în plus. Rămânem abonaţi numai pentru preluarea gunoaielor la REBU, dar restul trebuie să rezol-văm pe plan local. Vreau să pot spune angajaţilor acestui SRL ca la orele 5,30-6 dimineaţa să fie pe stradă, să măture și să spele șoseaua pentru că și cetăţenii acestei comune merită această atmosferă, normală deja pentru alte localităţi”, nuanţează Ninel Boșcu.
Birou de evidenţa populaţiei și Casă de căsătorii
Odată cu începutul lunii noiembrie, comuna Domnești va avea propriul birou de evidenţă a populaţiei și atât de necesara Casă a căsătoriilor.
„Evidenţa populaţiei era arondată orașului prieten Bragadiru. Totuși, cetăţenii nu au întodeauna timp și disponibilităţi să meargă până acolo așa că, împreună cu membrii Consiliului local, am hotărât să-l facem aici, într o clădire rămasă nefolosită din curtea primăriei, clădire în care acum se fac ultimele modernizări. Pentru tinerii căsătoriţi am vrut neapărat aceasta Casă a căsătoriilor pentru ca noul lor drum în viaţă să plece dintr-un loc frumos și nu dintr-un birou al primarului, indiferent cine ar fi acesta”, povestește primarul Ninel Boșcu.
Bani, bani și iar…bani
Desigur, ca și în propriile noastre gospodării, unde facem bugetul familiei pentru cheltuieli și investiţii, la fel se întâmplă și în cazul altei familii mai mari, aceea cetă-ţenilor unei comune. Trebuie să existe un echilibru corect între ceea ce încasăm și ceea ce consumăm, între ceea ce ne dorim și ceea ce putem să avem. Cum e la Domnești?
„Cetăţenii au tot dreptul să pretindă drumuri și apă, trotuare și transport, condiţii decente la spital. Însă, în același timp, tot cetăţenii trebuie să-și aducă aminte că sunt datori să-și plătească taxele și impozitele către stat. Suntem aproape de finalizarea bugetului pentru 2013, însă mai aștept pentru că vreau ca acest buget să se bazeze pe cifre reale. Vreau să oferim cetăţenilor ceea ce merită, dar aștept și de la cetăţeni să aibă același punct de vedere. Deocamdată, numai 60% dintre locuitorii comunei și-au plătit impozitele și taxele, așa că…vor, nu vor, domneștenii de Ilfov trebuie să treacă pe la casieria primăriei”, spune primarul. Corect, nu?
Fotografii: Andrei Dumitru