În urma finalizării cercetărilor în dosarul de luare de mită în care este implicat Florin Niculae, primarul comunei Vidra, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au decis trimiterea în judecată a edilului ilfovean. Florin Niculae se afla în stare de arest preventiv din data de 16 decembrie 2013.

El este acuzat că a pretins și a luat mită de la un reprezentat al unei societăți comerciale pentru a facilita încheierea și plata a două contracte pentru lucrări de alimentare cu apă și canalizare. Astfel, conform rechizitoriului întocmit de DNA, primarul Florin Niculae a cerut și a primit de la reprezentantul societății comerciale 570.000 de lei și 100.000 de euro în scopul amintit. Conform unui comunicat al  Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, în urma acestor fapte procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Florin Niculae, primar al comunei Vidra, judeţul Ilfov, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (două acte materiale). 

A cerut bani pentru a-și îndeplini corespunzător datoria

În rechizitoriu se arată că  Niculae, în calitate de primar, a pretins de la un martor denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale, 570.000 de lei şi 100.000 de euro, din care, în intervalul 2010 – 2013, a primit, în mai multe tranşe, 250.000 de lei şi 100.000 de euro şi, respectiv, 22.000 de euro. “Aceste sume de bani au fost pretinse şi primite de către inculpat, pentru a-şi îndeplini corespunzător atribuţiile ce îi reveneau în legătură cu aprobarea procedurii de achiziţie, încheierea contractului, aprobarea situaţiilor de lucrări şi aprobarea efectuării plăţilor, aferente a două contracte derulate de Primărie, dar şi pentru îndeplinirea în mod contrar prevederilor legale şi contractuale a atribuţiilor, privind: sesizarea conflictului de interese între ofertanţi, urmărirea declarării de către executant a subcontractanţilor, aprobarea schimbării subcontractanţilor declaraţi”, susţin anchetatorii.

Primarul din Vidra a fost prins în flagrant, în 16 decembrie 2013, în timp ce primea, beneficiind de complicitatea unei alte persoane, suma de 22.000 de euro. Procurorii au instituit sechestrul asigurător asupra sumelor de 20.350 de euro şi 3.350 de lei, ridicate la percheziţia domiciliară din ziua flagrantului, dar şi asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 79.650 euro şi 246.650 lei.