Primele nouă corturi anticaniculă au fost amplasate în: Piața Victoriei, în partea stângă a Muzeului Antipa; Piața Romană; Piața Unirii; Dristor — metrou; Parcul Carol; Piața 11 iunie; Parcul Cișmigiu; Piața Universității — Arhitectură; Piața Obor. Până marți vor fi montate și celelalte, până la 20, a anunțat Primăria Capitalei.
„Toate corturile amplasate sunt dotate cu personal medical, aer condiționat, apă, trusa de prim-ajutor și medicamentele necesare, restul de până la 20 urmând să aibă aceleași dotări”, a informat PMB, prin intermediul unui comunicat.
În urmă cu patru zile, edilul general Gabriela Firea anunța că PMB va amplasa 20 de corturi și zece containere anticaniculă în cele mai aglomerate puncte ale Capitalei, date fiind temperaturile ridicate de până la 34 — 35 de grade Celsius și atingerea pragului critic de 80 al indicelui temperatură/umezeală.i.
Anul trecut, au fost de asemenea instalate 20 de corturi anticaniculă în Capitală, începând cu data de 1 iulie.