Sistemele de agricultură intensivă super-eficiente, producerea și căutarea de alimente ieftine vor declanșa prăbușirea micilor ferme de familie, a avertizat prințul de Wales.
Într-un interviu acordat programului Today al BBC Radio 4, prințul Charles a spus că dispariția fermelor mici, de familie ar „frânge coloana vertebrală a comunităților rurale din Marea Britanie”.
Prințul a spus că, în urmă cu aproximativ 35 de ani, și-a propus să arate cum agricultura poate produce alimente nutritive în mod durabil, fără a distruge solurile. Dar, de-a lungul anilor, a urmărit cu o îngrijorare din ce în ce mai mare cum multe dintre „peisajele prețioase ale țării au fost încet diminuate în numele eficienței”.
Daunele aduse sistemelor naturale de care depinde națiunea trebuie inversate, a spus el, adăugând: „Trebuie să punem natura înapoi în centrul ecuației”.
El spune că felul în care este produsă mâncarea are un „impact direct asupra capacității Pământului de a ne susține, ceea ce are un impact direct asupra sănătății umane și asupra prosperității economice”.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov,nr.558