Deși la nivel național producția de lapte de vacă a înregistrat o scădere, în regiunile Centru și București-Ilfov aceasta a crescut cu aproape două procente.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în anul 2012 producţia totală de lapte de vacă, la nivel național, a fost de 41,8 milioane de hectolitri, în scădere, față de anul precedent, cu 4,4%. Raportat la regiunile de dezvoltare, cea mai mare scădere a producției a fost înregistrată în Sud Muntenia (cu 11,2%), urmată de regiunile Vest (cu 8,3%), Nord-Vest (cu 7,1%), Sud-Vest Oltenia (cu 4,1%), Sud-Est (cu 2,5%) şi Nord-Est (cu 1,7%). De cealaltă parte, creşteri ale producţiei totale de lapte de vacă s-au consemnat în regiunile: Centru (1,8%) şi Bucureşti – Ilfov (1,9%).
Potrivit Institutului Național de Statistică, în ceea ce priveşte efectivele de bovine la 100 de hectare teren, România se afla printre primele zece ţări ale Uniunii Europene. Statele cu efective mai mari decât România sunt Franţa, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda, Italia, Spania, Polonia, Olanda şi Belgia. În privinţa densităţii efectivelor de animale la fiecare sută de hectare de teren, România s-a clasat, la finele anului 2012, printre ultimele state ale UE, devansând, la acest capitol, doar Ungaria şi Bulgaria.