OMV Petrom a înregistrat în perioada ianuarie – martie un profit trimestrial record, de 1,38 miliarde lei (381 milioane euro), în creștere cu 65% faţă de același interval din anul precedent, și vânzări în urcare cu 21%, la 6 miliarde lei (1,3 miliarde euro). OMV Petrom, cea mai mare companie locală, a raportat vânzări de șase miliarde de lei pentru primul trimestru din 2012, în urcare cu 21% comparativ cu aceeași perioada a anului trecut. Totodată, Petrom a obţinut un profit trimestrial record, de 1,38 miliarde de lei, anunţă compania într-un comunicat.
„În primul trimestru, preţul majorat al ţiţeiului și aprecierea dolarului faţă de leu au favorizat rezultatele segmentului E&P (Explorare și Producţie) dar, în același timp, au influenţat negativ marjele și volumele din activitatea de R&M (Rafinare și Marketing), a declarat directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.