Mai mulţi deputaţi PSD au depus în Parlament un proiect de lege care prevede înfiinţarea unor Ateliere sau Centre de Ucenicie care să funcţioneze pe lângă casele de copii sau centrele de plasament, unde copii să înveţe o meserie.
Inițiatorii legii susțin că înființarea unor astfel de structuri „poate ajuta tinerii aflaţi în pragul excluderii din centrele de plasament să înveţe o meserie tradiţională, o meserie pe care să o practice după excluderea din centrul de plasament”. Potrivit proiectului de Lege, în atelierele sau centrele de ucenicie înfiinţate pe lângă casele de copii sau centrele de plasament copiii cu vârste între 16 şi 18 ani vor învăţa şi practica diverse meserii, cu preponderenţă tradiţionale. Bunurile şi produsele obţinute în urma desfăşurării activităţilor practice pot fi vândute, iar banii folosiţi vor reprezenta sursă de autofinanţare a proiectului. După absolvire, aceștia vor primi o diplomă sau certificat de calificare, în meseria respectivă. Aceasta le va da dreptul de a profesa în acea meserie, fără să mai fie nevoie să dea examene la alte instituţii.
Astfel, vor fi create condițiile ca acești tineri să-și poată „asigura o sursă de venit prin încadrarea într-o unitate economică sau prin înfiinţarea unei societăţi comerciale, prin asigurarea unor facilităţi fiscale pentru aceştia, în situaţia în care îşi deschid propria afacere, sau pentru angajatorii lor, în situaţia în care sunt încadraţi după terminarea cursurilor”, afirmă inițiatorii.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.354