La București, a avut loc cea de-a treia conferință de lansare a proiectului european ”Și noi avem dreptul la muncă!”, care a vizat regiunea București – Ilfov. Proiectul este implementat de Forum Group, în parteneriat cu Fundația Centrul de Parteneriat pentru Egalitate, Asociația Eco-Energy și Agenția de Consultanță și Afaceri Română.
Cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Investește în oameni!”, proiectul se derulează în perioada aprilie 2014 – octombrie 2015 și are ca scop înființarea a 3 centre de incluziune socială. El are o valoare totală eligibilă de peste 8 milioane de lei. Pe parcursul derulării acestuia, 900 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile (800 de persoane de etnie romă și 100 de persoane cu dizabilități), vor beneficia de cursuri de calificare în meserii precum florar decorator, parchetar, lucrător poligraf, lucrător în tâmplărie, lucrător în tricotaje – confecții, lucrător în alimentație, lucrător în comerț, cameristă, brancardier, operator introducere, validare și prelucrare date.
Proiectul este implementat în regiunile Bucureşti – Ilfov, Sud – Muntenia și Nord – Vest și, pe lângă cursurile gratuite, participanții care le vor absolvi vor primi și un sprijin financiar (subvenție) în valoare de 500 – 650 de lei de persoană. În urma înființării, dezvoltării și susținerii celor trei centre de incluziune socială aici se vor desfășura activități de asistență socială și orientare profesională pentru grupurile vulnerabile. De asemenea, pentru angajații instituțiilor sau organizațiilor implicate în sprijinirea acestor grupuri vulnerabile, se vor organiza programe de formare profesională în domeniul „Consilier vocațional” .