Antreprenoriat social, via MiniPRIX

Pentru necunoscători, Anca BAHNĂ reprezintă modelul omului de afaceri care nu epatează, deşi succesul MiniPRIX – o afacere de familie pornită din dorinţa de a oferi spre vânzare produse vestimentare noi, la preţuri mici – este deja de notorietate. De când se ştie, potrivit propriilor afirmaţii, a derulat diferite proiecte de antreprenoriat social.

La început, s-a axat cu precădere pe partea educaţională non-formală a generaţiei tinere, iar, în ultima perioadă, poate piaţa, poate faptul că este mamă a doi copii, poate vremurile… au determinat-o să se orienteze spre sectorul alimentaţiei eco. Pentru început, pentru consum în familie, apoi pentru angajaţii societăţii pe care o păstoreşte şi, de ce nu, pe viitor, cu ajutorul, sau fără, autorităţilor locale, pentru comunitatea ilfoveană.

Anca Bahnă a fost de acord să ne prezinte câteva proiecte pilot de antreprenoriat social demarate, din proprie iniţia­tivă, şi aflate în derulare, în acest moment, cu speranţa că, la toamnă, când vor fi analizate câteva rezultate preliminare, ideile se vor dovedi viabile şi, o nişă importantă a economiei – producţia ecologică de carne de pasăre şi legume – va mai câştiga un competitor.

Aşa cum arătam deja, şi după cum ne-a povestit chiar Anca Bahnă, antreprenoriatul a re­­pre­zentat pentru interlocu­toarea nostră, o permanenţă, şi a fost orientat, la început, mai mult pe educaţia non-for­mală a tinerilor. “Experienţa antreprenorială s-a consolidat de-a lungul timpului şi nu a trecut multă vreme până la momentul în care, observând propria necesitate pentru o alimentaţie mai curată, tradiţională, piaţa pe acest sector având preţuri destul de piperate, iar marfa nu întotdeauna la standardele clamate, dar şi faptul că, mai mult de jumătate dintre angajaţii mei sunt ilfoveni şi au gospodării la ţară, m-am gândit ca, pentru început, în curtea unde avem depozitele societăţii, să organizez, săptămânal, o minipiaţă pentru salariaţi, cu produse eco, strânse de prin grădinile din judeţ”, spune Anca Bahnă. Dar şi aduse din grădina proprie, construită pe un teren de 1.000 de metri pătraţi, în Baloteşti.

Minipiaţă la depozite

De aici a început totul. În fiecare vineri, în curtea depozitelor MiniPRIX, în apropierea Şoselei de Centură a Capitalei, câţiva mici producători îşi pot vinde legumele de sezon, borşul, ouăle sau fructele…ecologice, nestropite cu chimicale, proaspete. Anca Bahnă aduce, de asemenea, surplusul grădinii de la Baloteşti. Nu sunt cantităţi mari, aşa că, stocurile se epuizează rapid. “Nu e un proiect foarte amplu, deocamdată. Dar şi aşa, necesită oameni şi timp pentru găsirea producărilor cu marfă ecologică, pentru obţinerea certificărilor necesare, transport etc. Şi, din păcate, în România, încă este aproape imposibil să faci din ecologie o idee de afacere…Însă mi-aş dori foarte mult ca rezultatele pe care le vom obţine la toamnă, când producţia de peste vară va fi cuantificată, să ne permită replicarea acestui proiect pilot. Am putea organiza apoi un sistem on-line pentru comercializarea produselor, pe bază de abonament, pentru comenzi ferme, asigurând transportul şi garantând calitatea produselor. Sau am putea externaliza o parte dintre operaţiuni. Vom vedea…”, ne explică Anca Bahnă.

Iar iniţiativa antreprenorială pe zona eco a interlocutoarei noastre a continuat cu amenajarea din surse proprii a unui modul de creştere ecologică a puilor de găină, “acasă, la şoferul Georgică, în Periş”. “Am cumpărat furaje ecologice, moară, un modul pentru creştere păsări, am obţinut autentificarea ecologică, am livrat 50 de pui de o zi, pentru miniferma de la Periş şi ei se ocupă acolo de producţie. Ne dorim, de asemenea, o procesare tradiţională…clasica pârlire la foc a păsărilor…Vom vedea cum merge proiectul, la toamnă!”, se arată bucuroasă şi de această investiţie, Anca Bahnă. Şi, la fel de bucuroasă ne povesteşte despre plantaţia de nuci de la Ciocani, din judeţul Vaslui, tot un demers antreprenorial ce s-ar putea dovedi, pe viitor, o afacere de mare succes.

Reticenţă pentru antreprenoriat

“Există însă o mare reticenţă cu privire la antreprenoriat. Pentru că acesta presupune o anume educaţie, presupune riscuri pe care nimeni nu vrea să și le asume. Oamenii vor garanţie pentru succes și, decât să riște, preferă un loc de muncă nesigur sau poate care este nemulţumitor. Birocraţia unei certificări eco este dureroasă. De aceea, ajutorul autorităţilor locale, de orice fel, ar fi extrem de binevenit! Însă chiar dacă sprijinul va lipsi, voi merge mai departe cu proiectele. Sunt totuși convinsă că vor exista, în Ilfov, primării care mă vor ajuta. Am convingerea că, dacă baţi din poartă în poartă, vei găsi interes și sprijin”, a concluzionat discuţia noastră, doamna Anca Bahnă.