UPDATE 21.00: Asistăm cel mai mare protest din ultimii 25 de ani din România. Oamenii au ieşit în stradă, pentru a protesta faţă de modificarea codurilor penale.
Numărul protestatarilor din Bucureşti a ajuns la 150.000. Se estimează că în restul ţării au ieşit în stradă aproximativ 140.000 de oameni.
Știrea inițială: Din ce în ce mai mulți protestatari au început să vină, după ora 17.00, în Piaţa Victoriei pentru a manifesta faţă de proiectele pe justiţie adoptate de Guvern. Manifestații sunt și la Timișoara, Cluj, Brașov, Sibiu, Craiova, Constanţa, Iaşi, Oradea sau Hunedoara.
Jandarmeria a luat, încă de la prima oră, măsuri de întărire a dispozitului de pază a Guvernului, în zonă fiind trimise trei echipaje şi mai mulţi jandarmi.
În noaptea de marţi spre miercuri, la toate toate intrările de la Palatul Victoria au fost trase grilaje metalice pentru a opri o posibilă intrare a protestatarilor. 10.000 de oameni au protestat, imediat după anunţul Executivului, în faţa Palatului Victoria.