În cursul zilei de 10 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au desfășurat o acțiune cu efective mărite, tip razie, în localitățile Berceni și Vidra, acțiune care a avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea faptelor antisociale.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 787, ediția print

Au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale,investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, un câine de urmă pentru depistarea substanțelor stupefiante, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov. Scopul acțiunii a fost de a asigura un climat de ordine și siguranță publică, respectiv de a preveni și combate faptele ilegale, de a verifica persoanelor față de care au fost dispuse măsuri preventive și de a depista persoanele urmărite în temeiul legii, de a preveni și combate faptele care aduc atingere regimului armelor, munițiilor și substanțelor explozive, în special a portului și folosirii în locuri publice a armelor de foc, precum și depistarea persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice și/sau substanțelor psihoactive. Un alt obiectiv al acțiunii desfășurate a fost de-a intensifica activitățile specifice în vederea prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și a altor infracțiuni specifice de natură economico-financiare.

În cadrul raziei au fost legitimate 186 de persoane și au fost verificat 142 de autovehicule. Au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționaleconform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 78.450 de lei, iar conform Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale. Au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare și reținute 2 plăcuțe de înmatriculare. Au fost verificate și persoanele care fac obiectul unor proceduri judiciare, iar polițiștii rutieri au efectuat testări cu aparatele alcooltest și drugtest.

Așa nu!

Polițiștii rutieri din ­Ilfov au depistat în trafic un conducător auto, de 21 de ani, iar în urma vericării acestuia în bazele de date ale Poliției Române, a reieșit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul drug-test, rezultatul a fost pozitiv pentru o substanță psihoactivă. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea realizării determinării prin analize de specialitate a prezentei sau absenței în organism a substanței. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis.