Anul acesta, locatarii din cinci blocuri de locuinţe din oraşul Măgurele au trecut de la „extaz la agonie”, dacă putem spune aşa. Bucuria că imobilele în care locuiesc vor fi reabilitate termic s-a transformat, în scurtă vreme, în calvar. Pentru că, lucrările de anvelopare făcute „după ureche” le‑au provocat multe neplăceri celor care locuiesc în clădirile cu pricina.

Totul a început în anul 2012, când primăria din Măgurele a accesat fonduri de la MDRAP pentru un proiect de reabilitare termică a blocurilor din Măgurele. Numai că, în scurt timp, în care fuseseră reabilitate doar două dintre blocurile vizate în proiect, finanţarea a fost suspendată. În 2015, însă, proiectul suspendat a fost reluat cu acceeaşi firmă care câştigase licitaţia, în urmă cu trei ani – VISTIM SRL. Mai exact, rămăseseră de finalizat încă 5 blocuri (B1, B8, B9, B16, B19) situate pe strada Mărăşeşti. Toate bune şi frumoase, numai că…

 

…afară-i vopsit gardul…

…iar înăuntru locatarii s-au trezit că le ­curge apa pe pereţi! Concret, „efectul de peşteră” apare ori de câte ori dă o ploaie mai zdravănă. Lucru care nu se întâmpla înainte ca locuinţele lor să fie „reabilitate”. Am aflat despre fenomen în urma unor reclamaţii sosite la redacţie. Prin urmare, am mers la faţa locului, să vedem cu ochii noştri „minunea”. Am fost îndrumaţi către blocul B1, la familia Zugravu, care locuieşte la etajul 2, din trei, din câte are clădirea. Nume predestinat, nu-i aşa? Pentru că, în multe locuri, familia respectivă va avea de zugrăvit, nu glumă, având în vedere că apa scursă de pe terasa imobilului după ce „meseriaşii” VISTIM SRL au „izolat-o”, s-a prelins până la acest etaj, în urma ploilor de la mijlocul lunii septembrie. Rezultatul? „Fresce” suprarealiste de toată frumuseţea, pe pereţii apartamentului, care acum s-au mai estompat puţin. În aceeaşi situaţie se află toţi locatarii de la ultimele două etaje. Dar unul dintre aceştia, Nicu Mărăcine, ne-a arăta câteva fotografii executate imediat după incident, în care se vede mult mai bine efectul de grotă. Cât despre terasa blocului, pe care am vizitat-o, ce să mai vorbim! Betonul turnat acolo poate fi cu uşurinţă comparat cu o plajă plină de pietriş, pentru că materialul respectiv este sfărâmicios şi, este evident, nu asigură o izolaţie eficientă. Iar rezultatul l-au simţit locatarii pe propria piele, sau, mai bine zis, pe propriile ziduri şi tavane. Iar cei care izolaseră terasa prin mijloace proprii s-au trezit cu „Doreii” de la VISTIM care le-au stricat lucrarea. 

VISTIM – o firmă specializată în tehnica frigului (?!)

Am căutat informaţii despre firma executantă a lucrărilor. Nu mică ne‑a fost mirarea să aflăm că VISTIM SRL, cu sediul în comuna Vişina, este specializată în tehnica frigului. Mai pe scurt, vinde frigidere şi aparatură de specialitate. Într-adevăr, au o strânsă legătură cu reabilitarea termică! Păi, nu‑i aşa, dacă ştim să facem frig, putem face şi reabilitare termică. Numai că, după câte am văzut cu ochii noştri, credem că VISTIM a încurcat rău lucrurile şi, în loc să le asigure locuitorilor din Măgurele locuinţe mai călduroase, şi-au propus să facă taman invers.

 

Cert este că lucrurile nu pot rămâne aşa. La sesizarea locatarilor, viceprimarul Narcis Constantin a făcut demersuri către departamentul de specialitate al Primăriei Măgurele şi către primarul Dumitru Ruse, solicitând oprirea procedurii de recepţie a lucrărilor la cele cinci blocuri şi remedierea de către firma executantă a deficienţelor constatate, pe propria ei cheltuială. Nu de alta, dar anotimpul ploios abia începe, iar iarna bate la uşă. Şi după cum au executat lucrările cei de la VISTIM, locatarii s-ar putea să aibă parte de surprize mult mai neplăcute.